Studiile în străinătate sunt un concept deosebit de atrăgător pentru majoritatea tinerilor care se îndreaptă spre finalizarea studiilor liceale. Totuși, chiar dacă această idee sună deosebit de bine, datorită oportunităților de creștere atât personale cât și profesionale, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Există o mulțime de informații pe care ai face bine să le descoperi despre ceea ce înseamnă studiul în străinătate, înainte de a lua această decizie.
Printre cele mai importante aspecte se numără procesul de admitere, oferta educațională și posibilitățile de finanțare, dar și avantajele și dezavantajele vieții de student în străinătate. Pentru o imagine completă îți recomandăm cercetarea amănunțită sau contactarea unui consilier specializat. Noi îți putem oferi pe scurt câteva puncte de reper pe care să le iei în calcul.
Toate informațiile disponibile despre programul de studii și universitatea la care vrei să aplici
Prea multă informație pur și simplu nu are cum să-ți dăuneze în acest caz. Recomandarea noastră este ca, în primul și-n primul rând, să consulți topurile internaționale pentru a te asigura că universitatea este una de prestigiu și programul ales îți va deschide ușile profesionale potrivite pe mai departe.
În plus, merită de asemenea să te informezi în legătură cu cele mai importante aspecte legate de curs, numărul studenților internaționali admiși plus alte informații. Cel mai ușor vei obține aceste detalii de la reprezentanții universităților în cadrul târgurilor de profil sau prin diverse servicii de consiliere. Punctele de plecare pot fi criteriile de admitere, sistemul de notare și felul în care se realizează evaluarea. Cel mai probabil vei avea nevoie și de un certificat de limba engleză pentru a putea aplica cu succes. Știai că multe universități cer certificări de limbă engleza precum Cambridge English (B2 First sau C1 Advanced)?
Care sunt costurile traiului în țara respective
Din păcate, traiul în țările străine nu este neapărat ieftin și indiferent de valoarea bursei la care te-ai putea califica, anumite costuri cel mai probabil vor fi acoperite din buzunarul părinților. Cel mai probabil va fi nevoie să lucrezi și tu part time dacă vrei să-ți faci toate plăcerile.
În funcție de țara sau orașul în care vei studia, costurile vor varia drastic, deci ai grijă să iei și acest aspect în calcul când îți alegi următoare destinație de studii. În acest sens merită să te documentezi și în legătură cu necesitatea unui permis de muncă și durata de obținere a acestuia. Detalii precum numărul minim de ore pe care le poți lucra și salariul minim pe oră sunt de asemenea relevante, precum și existența unui centru în cadrul universității care să te ajute să-ți cauți un job.
Situația legată de cazare
Dacă problema finanțării a fost deja gestionată, vine momentul în care trebuie să iei în calcul și posibilitățile de cazare. Anumite universități oferă locuri în cămin pentru studenții din țările străine, cu condiția aplicării pentru programul de studii până la o anumită dată.
În cazul în care decizi că nu este pentru tine campusul și vrei să guști puțin din savoarea locală, vei fi nevoit să cercetezi site-urile de oferte și să contactezi agențiile din orașele respective. Ține minte că cele mai accesibile și mai convenabile locuințe se închiriază primele, deci începe acest proces cât mai curând.
Părerea studenților români
Nu în ultimul rând, fă tot posibilul să iei legătura cu studenții români care au studiat la universitatea respectivă înaintea ta. Aceștia te vor putea ajuta cu o mulțime de sfaturi și indicații pentru a-ți ușura procesul de aplicare și șederea.
Dacă implementezi toate sfaturile de mai sus și în plus ceri ajutorul unui consilier specializat, ai cele mai bune șanse să ai un proces de aplicare și o ședere cât mai plăcute.