Criteriul National

Ce obiective au românii când se apucă de sport? Aplicația ESX, fondată de antreprenorul Andrei Trofin, prezintă date despre obiceiurile consumatorilor

Ce obiective au românii când se apucă de sport? Aplicația ESX, fondată de antreprenorul Andrei Trofin, prezintă date despre obiceiurile consumatorilor
aprilie 24
22:21 2023

Români sport 2

6 din 10 români care își fac abonament la centrele sau la cluburile sportive sunt bărbați, iar scopul lor este să își crească masa musculară (65%). Femeile, în schimb, își doresc să slăbească (69%).

Conform datelor obținute de ESX, aplicația românească care oferă acces la sute de centre sportive din aproximativ 100 de localități din țară, există un aflux mare de clienți după sărbători, iar activitățile lor preferate, pe lângă fitness, sunt cycling, pilates, yoga, box, tenis, dans.  Când vremea se încălzește, în programul persoanelor care iubesc mișcarea își fac loc și activitățile în aer liber, cum ar fi alergatul, drumețiile sau plimbările mai lungi.

Români sport 4

”În acest an, creșterea numărului de abonamente în rețeaua noastră a fost una importantă dacă e să comparăm cu anii anteriori. În ianuarie procentul de adopție al clientului nou este semnificativ mai mare decât în celelalte luni ale anului. Astfel, s-au achiziționat cu 50% mai multe abonamente la centrele sportive partenere ESX.

În ultimele 18 luni, business-ul a crescut de 10 ori, putem observa așadar că începutul anului și noua lege prin care abonamentele la sală de fitness au devenit neimpozabile, au influențat semnificativ comportamentul oamenilor în ceea ce privește interesul pentru sport. Este evident că românii își doresc din ce în ce mai mult să ducă un stil de viață sănătos și activ”, a precizat Andrei Trofin, CEO și fondator al ESX.

Andrei Trofin_ESX

Aceleași date analizate de echipa startup-ului ESX îi indică pe bucureșteni ca fiind cei mai activi în materie de sport, urmați de clienții din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, și Sibiu. Aceștia aleg cu preponderență fitnessul în topul preferințelor și îl practică de 3-4 ori pe săptămână, urmat de activitățile de grup.

Flexibilitatea pe care aplicația ESX o oferă, oferind acces fiecărui utilizator la oricare dintre centrele sau cluburile din rețea, este foarte apreciată: peste 60% dintre utilizatori aleg să diversifice activitățile, cât și să alterneze locațiile pe care le accesează  în decursul unei luni.

Români sport 3

În prezent, abonamentul ESX oferă clienților acces la aproximativ 500 de săli de fitness din 100 de oraşe ale ţării, mai mult de 150 fiind în București, şi beneficii precum diverse programe online de fitness şi informații despre nutriţie.

Pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor, echipa ESX are în plan, în scurt timp, un upgrade al aplicației și al platformei web și 7 zile demo la abonamentele achiziționate de membrii noi din rețea.

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Razvan

Razvan

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul