Liderul opoziției din Rusia a fost arestat în timpul protestelor anti-corupție de la Moscova. Alexei Navalny se afla printre sutele de manifestanți care au fost arestați pentru că au protestat
International
Autorul atacului din apropierea Parlamentului britanic, soldat cu patru morți și peste 20 de răniți, se numește Khalid Masood și avea 52 de ani, a anunțat Scotland Yard, potrivit agențiilor
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat în cursul zilei de astăzi că reprezentanţii celor 27 de state rămase în Uniunea Europeană se vor întâlni pe 29 aprilie pentru a
Cântatul este de obicei privită ca o activitate plăcută în cele mai multe culturi de pe întreg cuprinsul Terrei. Cu toate acestea, în cultura europeană, cercetarea este aceea care indică
Primele rezultate oficiale au fost aşteptate la circa 40 de minute dupa închiderea urnelor, în timp ce oraşele mari precum Amsterdam şi Rotterdam au anunţat rezultatele după miezul nopţii (joi,
Theresa May- şefa guvernului britranic- ar putea iniţia Brexit-ul chiar de săptămâna viitoare, mai devreme decât era aşteptat. Cu acest
Chiar dacă sunt foarte mulți cei care vor spune că a fost și mâna hazardului, iubitorii de fotbal de pe
Compozitorul Claude Pascal a trecut la cele veșnice la data de 28 februarie, în Spitalul Lariboisiere din Paris. Avea 96
În cartea sa din 1899 intitulată ”Teoria clasei pentru petrecerea timpului liber’‘, economistul și sociologul Thorstein Veblen scria că „abținere
A fost o noapte plină de emoţii şi strălucire, în Los Angeles, la Teatrul Dolby pentru a avut loc cel
Cea de a 89-a ediție a decernării premiilor Oscar va avea loc duminică 26 februarie 2017 la Teatrul Dolby din Hollywood
Ireversibilitatea progreselor în lupta împotriva corupţiei a fost pusă recent în pericol, prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul român
Cu cât persoanele în vârstă merg mai mult pe jos, cu atât petrec mai puțin timp în spitale. Suntem mai
Prim-ministrul UK în exercițiu-doamna Theresa May nu va participa la summitul UE de la Roma, programat luna viitoare pentru a










