B1 TV desfăşoară o investigaţie internă, pentru a afla dacă jurnalistul Sorina Matei ar fi desfăşurat într-adevăr activităţi de consultanţă politică pentru Partidul Democrat Liberal atunci când trecuse deja de
Breaking News
Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a fost condamnat vineri de Tribunalul București la șapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA
Procurorii DNA au reținut-o joi pe Laura Voicu, avocata fostei șefe a DIICOT Alina Bica, pentru favorizarea făptuitorului și instigare la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau
Parchetul a transmis presei un comunicat cu următoarele precizări: „Ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass-media referitoare la calitatea în care a fost citat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
Comisia juridică a Senatului a dat miercuri aviz favorabil solicitării de încuviințare a reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova. Comisia juridică este condusă de preşedintele Cătălin Boboc (PNL),
Naţional susţine că Horia Georgescu ar fi fost dat în gât la DNA de Dorin şi Alin Cocoş. Tată şi
Fostul sef al Agentiei Nationale Anticoruptie Horia Georgescu a fost arestat in noapatea de marti spre miercuri pentru 30 de
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a ieşit încătuşat din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Edilul-şef va petrece noaptea în arestul Poliţiei
Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs, luni după-amiază, la ora locală 17,49 (15,49 UTC),
Șeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit
Președintele rus Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a dat ordin astazi, în jurul orei locale 08:00, pentru plasarea
Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost adus luni la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru cercetari in dosarul ANRP. Deputatul a
Dupa infrangerea urata suferita de Steaua la Targu Jiu cu scorul de 3-1, se pare ca zilele lui Galca in
Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost dus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, în această dimineață. Cel
Klaus Iohannis, presedintele Romaniei: „Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față










