Criteriul National

Actualitate

    IMPRESIONANT!Simona Halep a învins-o pentru prima dată în carieră pe Maria Şarapova şi s-a calificat în sferturile turneului de la Beijing

IMPRESIONANT!Simona Halep a învins-o pentru prima dată în carieră pe Maria Şarapova şi s-a calificat în sferturile turneului de la Beijing

Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe Maria Şarapova, numărul 104 mondial, scor 6-2, 6-2. Simona Halep a pus-o la punct pe Maria Şarapova, la al optulea episod al rivalităţii cunooscute drept „SiMasha” .La acest moment aceste dueluri sunt unele dintre cele mai disputate în

Citeste articolul integral
    ACTUAL! Regele Spaniei i-a acuzat pe liderii catalani că s-au plasat „în afara legii și a democrației”

ACTUAL! Regele Spaniei i-a acuzat pe liderii catalani că s-au plasat „în afara legii și a democrației”

 Într-un discurs televizat, Felipe al VI-lea i-a acuzat pe organizatorii referendumului pentru independența Cataloniei că au încercat să rupă unitatea Spaniei și a avertizat că demersul lor pune în pericol stabilitatea economică și socială a Cataloniei și a Spaniei. Spania experimentează una dintre cele mai grave crize politice interne de după februarie 1981, atunci când intervenția televizată a regelui Juan Carlos- tatăl lui Felipe al VI-lea-a fost decisivă pentru a stopa o

Citeste articolul integral
    OFICIAL! Facebook a oferit Congresului american 3.000 de anunțuri suspectate că au fost plătite de către Rusia

OFICIAL! Facebook a oferit Congresului american 3.000 de anunțuri suspectate că au fost plătite de către Rusia

Rețeaua socială a anunțat încă de luna trecută că a detectat câteva mii de anunțuri plătite de o agenție legată de Rusia și difuzate în timpul campaniei electorale. Problema identificată Anunțuri împotriva programelor gazdă pentru refugiați-” proconservatoare”-sau în general destul de controversate au apărut încă de la începutul lunii septembrie. De aceea, Facebook a anunțat că a identificat trei mii de reclame, findcă s-a plătit un total de 100 000 de dolari.

Citeste articolul integral
    Nepensionarii subminează PSD şi Programul de guvernare

Nepensionarii subminează PSD şi Programul de guvernare

Justiţia se pensionează în faţa lui Dragnea E mult mai uşor să negociezi cu pensionarii. Ai nevoie doar de 1 litru de ulei, 1 kg de zahăr, unul de făină şi unul de mălai. Ocazional merg şi nişte pulpe de pui sau găleţi. Trebuie doar puţină atenţie la cizmele de cauciuc pentru că prima dată le dai cizma stanga. Dreapta le-o poţi da şi în fund. În emisiunile televizate este

Citeste articolul integral
    OROARE! Bilanț tragic după ce un dezaxat a deschis focul la Festivalul Harvest din SUA

OROARE! Bilanț tragic după ce un dezaxat a deschis focul la Festivalul Harvest din SUA

Cel puțin 58 de persoane au fost ucise și mai mult de 515 au fost rănite după ce un dezaxat a deschis focul.În noaptea de 1 octombrie 2017, Stephen Craig Paddock, un american în vârstă de 64 de ani, a deschis focul asupra mulțimii care asista la un concert de muzică country pe The Strip, Las Vegas. Paddock a tras de la 100 de metri înălțime, de la etajul al treizeci și doilea  al hotelului Mandalay

Citeste articolul integral
    BREAKING NEWS! Uber își va pierde licența de funcționare în Londra

BREAKING NEWS! Uber își va pierde licența de funcționare în Londra

Uber nu va mai putea opera pe strazile Londrei dupa 30 septembrie, data cand ii expira licenta, a anuntat autoritatea Transport for London (TfL) care a refuzat sa reinnoiasca licenta. Uber are 21 de zile pentru a face apel, compania anuntand ca va demara imediat procedurile. Conform statistcilor oficiale, in Londra sunt peste 40.000 de soferi Uber, cel mai mare numar din oricare oras european. Licenta Uber va expira la

Citeste articolul integral
    INEDIT! Analiză detaliată a sondajelor și a viitoarelor jocuri politice din Germania

INEDIT! Analiză detaliată a sondajelor și a viitoarelor jocuri politice din Germania

Germania va avea parte de alegeri parlamentare programate duminică, 24 Septembrie. Partidul Angelei Merkel, Uniunea Creștin Democrată, conduce clar în sondaje, singura necunoscută fiind componența viitoarei coaliții de guvernare.Potrivit sondajelor, Alternativa pentru Germania este pe poziția a treia și ar putea deveni primul partid de extremă-dreapta care intră în Parlament după Al Doilea Război Mondial. Angela Merkel are toate șansele să obțină al patrulea mandat de cancelar al Germaniei Cu doar câteva

Citeste articolul integral
    Președintele Klaus Iohannis și-a anulat vizita de luna viitoare în Ucraina

Președintele Klaus Iohannis și-a anulat vizita de luna viitoare în Ucraina

 Motivul axestei anulări e cauzat de un subiect extrem de sensibil, foarte puțin mediatizat sau aflat pe agendele comune diplomatice dintre cele două state.Totul e rezultatul adoptării de către Parlamentul de la Kiev a unei noi legi a educaţiei, care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale.Klaus Iohannis a discutat cu președintele ucrainean Poroșenko la Adunarea Generală a ONU de la New York și a subliniat că amânarea unei vizite prezidențiale este un

Citeste articolul integral
    ACTUAL!Marea Britanie este dispusa sa platească o sumă enormă în perioada post- Brexit, cu condiția de a avea acces la piața unică continentală

ACTUAL!Marea Britanie este dispusa sa platească o sumă enormă în perioada post- Brexit, cu condiția de a avea acces la piața unică continentală

Evenimentele din era post-Brexit se precipită. Chiar dacă ne aflăm în momentul în care UE îi spune Marii Britanii să „soluționeze conturile” și să accelereze progresul acestei ”istorice” despărțiri, o serie de amănunte conexe gravitează și lasă loc speculațiilor și multiplelor interpretări. Brexit grăbit din dorința de a salva ce mai e de salvat sau un nou troc imposibil de mulțumit ambele tabere? Theresa May este pregătită să ofere o notă de a se

Citeste articolul integral
    Coreea de Nord ironizează poziţia SUA, în timp ce Iranul are opinii dure la adresa preşedintelui american Donald Trump

Coreea de Nord ironizează poziţia SUA, în timp ce Iranul are opinii dure la adresa preşedintelui american Donald Trump

După atacul preşedintelui Donald Trump în cadrul Adunării Generale a ONU unde a declarat că singura soluţie a Statelor Unite ale Americii este „distrugerea totală” a Coreei de Nord, replica ministrului de Externe al Phenianului nu a întârziat. Acesta a luat în derâdere declaraţia liderului de la Casa Albă. ”Trump declanşează o ofensivă globală privind acordul nuclear cu Iranul” a titrat Financial Times, observând că „Teheranul şi Europa încearcă să

Citeste articolul integral

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul