
Dacă îți petreci mare parte din zi la birou, în fața calculatorului, ai aflat pe propria-ți piele cât de important este să ai un scaun ergonomic de calitate. Persoanele care nu se confruntă cu diverse probleme cauzate de sedentarism sau pozițiile inconfortabile sunt de părere că nu ar trebui să se facă prea multă vâlvă pe acest obiect de mobilier, dar cei pățiți ar plăti oricât pentru confortul pe termen lung.
Doar că un scaun ergonomic nu poate rămâne confortabil la nesfârșit. În fapt, se recomandă schimbarea acestuia la câțiva ani de utilizare, în funcție de calitatea materialelor, frecvența utilizării, întreținerea și greutatea utilizatorului. De ce? Pentru că un scaun mult prea uzat poate agrava problemele serioase de sănătate, inclusiv durerile cronice de spate, disconfortul muscular și problemele circulatorii.
Durata medie de viață a unui scaun ergonomic
În general, un scaun ergonomic de bună calitate are o durată de viață cuprinsă între 5 și 10 ani, dar acest interval variază în funcție de mai mulți factori. Modelele mai ieftine, realizate din materiale de calitate inferioară, încep să-și piardă proprietățile după 2-3 ani de utilizare intensă, pe când cele premium, fabricate din materiale durabile, pot rezista chiar și peste 10 ani.
Un aspect important care influențează durata de viață a scaunului ergonomic este greutatea utilizatorului și modul în care este folosit. Un scaun utilizat 8-10 ore pe zi, cinci zile pe săptămână, se va degrada mult mai repede decât unul folosit ocazional, timp de 2-3 ore pe zi.
Semne că ar fi bine să-ți înlocuiești scaunul ergonomic
Nu aștepta ca scaunul ergonomic să se rupă înainte de a-l înlocui, ci când simți că își pierde din funcționalitate și confort.
Unul dintre cele mai vizibile semne de uzură este deteriorarea tapițeriei. Dacă materialul de acoperire este rupt, pătat sau începe să se cojească, asta va afecta nu doar aspectul scaunului, ci și confortul tău zilnic. De exemplu, scaunele acoperite cu piele ecologică sunt predispuse la crăpături și decojire după câțiva ani de utilizare intensă. Spuma din șezut și spătar poate să își piardă din densitate, ceea ce face ca scaunul să devină mai puțin confortabil. Dacă observi că te afunzi prea mult în scaun sau că suprafața acestuia nu mai revine la forma inițială, este un semn clar că trebuie să-l înlocuiești.
Dacă scaunul tău începe să scârțâie la fiecare mișcare sau dacă brațele și spătarul devin instabile, structura internă începe să cedeze. Șuruburile pot fi strânse temporar, dar dacă problemele persistă este posibil ca structura metalică sau cadrul de plastic să fie compromis.
Un model de scaune ergonomice de la TopScaune de foarte bună calitate trebuie să ofere multiple ajustări pentru a susține postura corectă (reglaj pe înălțime, înclinare a spătarului, ajustare a suportului lombar și a cotierei), dar dacă aceste mecanisme nu mai funcționează corect confortul îți va fi afectat.
Dacă începi să simți dureri frecvente de spate, de umeri sau de gât după doar câteva ore de utilizare, suportul lombar s-a deteriorat sau scaunul nu îți mai oferă o poziție corectă. De asemenea, dacă simți o presiune excesivă în zona șezutului sau dacă observi că picioarele îți amorțesc frecvent, este posibil ca scaunul să nu mai asigure o distribuție corectă a greutății.
E timpul pentru un scaun ergonomic nou? Iată ce să cauți
Dacă ai început să simți dureri de spate, disconfort la nivelul gâtului sau chiar oboseală accentuată după câteva ore de lucru este posibil ca scaunul actual să nu îți mai ofere suportul de care ai nevoie. Poate că mecanismele de reglaj nu mai funcționează corect, poate că tapițeria s-a uzat sau pur și simplu simți că nu mai este la fel de confortabil ca înainte. Însă, alegerea unui nou model poate fi o provocare, mai ales că piața oferă o gamă variată de opțiuni.
În primul rând, un scaun ergonomic de calitate trebuie să ofere un suport lombar adecvat, deoarece această zonă a coloanei vertebrale este extrem de vulnerabilă la stres și presiune atunci când petreci mult timp așezat. Atunci când cauți un nou scaun verifică dacă suportul lombar poate fi reglat atât pe înălțime, cât și pe adâncime. Modelele de top oferă chiar și un mecanism de ajustare dinamică, care se adaptează automat mișcărilor tale, oferindu-ți suport constant fără să fie nevoie să îl ajustezi manual de fiecare dată.
Un alt aspect crucial este materialul din care este fabricat. Mesh-ul este o alegere excelentă pentru cei care își doresc un scaun respirabil, perfect pentru zilele călduroase sau pentru cei care tind să transpire ușor. Dacă preferi un scaun mai elegant și ușor de întreținut poți opta pentru un model din piele naturală sau ecologică. Pe de altă parte, un scaun tapițat cu țesătură textilă poate fi o opțiune bună dacă îți dorești un confort moale și plăcut la atingere, dar trebuie să te asiguri că materialul este tratat împotriva petelor și ușor de întreținut.
Un scaun de birou trebuie să fie stabil și să îți permită să te miști ușor în jurul biroului fără efort suplimentar. Modelele de calitate superioară au o bază din aluminiu sau oțel, ceea ce le conferă o rezistență sporită față de modelele cu bază din plastic. Dacă ai parchet sau gresie, optează pentru roți cu strat protector din cauciuc, pentru a evita zgârieturile. Dacă ai mochetă, roțile din plastic dur vor funcționa fără probleme.
Pentru că noul scaun ergonomic este o investiție în sănătatea ta pe termen lung verifică și garanția oferită de producător. Modelele de top vin adesea cu o garanție de 5 până la 10 ani, ceea ce este un semn clar că producătorul are încredere în calitatea produsului.