Criteriul National

Cancelarul Scholz anunţă că Germania va relaxa treptat restricţiile

Cancelarul Scholz anunţă că Germania va relaxa treptat restricţiile
februarie 16
23:28 2022

Germania, care a trecut de vârful de îmbolnăviri cu Covid-19, va începe să renunţe la restricţii, a anunţat miercuri cancelarul Olaf Scholz.

Coronavirus GermaniaFoto: Daniel Karmann/dpa/Profimedia Images

Principala putere economică europeană va porni un plan de relaxare în trei etape, până la 20 martie, care urmăreşte eliminarea „unei mari părţi a restricţiilor aflate în prezent în vigoare”, a declarat Scholz într-o conferinţă de presă, după o reuniune cu liderii celor 16 landuri ale ţării, relatează agențiile DPA, AFP și Agerpres.

„Putem privi în viitor cu mai mult optimism decât în ultimele câteva săptămâni”, a spus cancelarul german, adăugând că, „într-un fel, după aceşti doi ani lungi, merităm ca lucrurile să se îmbunătăţească într-un mod sau altul”.

El a făcut totuşi apel la cetăţeni să continue să poarte mască, deoarece „pandemia nu s-a încheiat”.

Germania, lovită după Franţa şi Marea Britanie de un al cincilea val puternic, a înregistrat în continuare miercuri aproape 220.000 de noi cazuri pentru 24 de ore, iar rata de incidenţă la şapte zile depăşeşte 1.400.

Însă „punctul culminant al valului Omicron este depăşit”, a spus şi ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach.

Guvernul şi landurile s-au înţeles astfel asupra unei eliminări treptate a restricţiilor.

„Până la începutul primăverii, la 20 martie, restricţiile privind viaţa socială, culturală şi economică ar urma să fie treptat ridicate”, se arată în documentul guvernamental consultat de AFP.

Plafonul privind numărul de persoane autorizate la întâlniri private, pentru moment limitat la 10 persoane vaccinate sau trecute prin boală, va fi ridicat. El va fi menţinut însă pentru nevaccinaţi până la sfârşitul lunii martie.

Obligaţiile vaccinale care condiţionau accesul la principalele locuri ale vieţii sociale sau culturale vor fi relaxate sau chiar eliminate.

Regulile care încurajează companiile să le permită salariaţilor să fie cât mai mult posibil în telemuncă vor dispărea de asemenea, deşi va rămâne loc de potenţiale ajustări.

În privinţa controalelor la accesul la magazine, pe bază de certificat de vaccinare şi de documente de identitate, ele vor fi eliminate în curând în toată Germania.

Purtarea măştii chirurgicale sau de tip FFP2 va rămâne obligatorie, în special în mijloacele de transport în comun sau în spaţiile închise.

Începând cu 4 martie, vor dispărea restricţiile în restaurante şi hoteluri, iar cluburile şi discotecile se vor putea redeschide pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate.

Unele măsuri, cum ar fi limitarea ocupării la 60% din capacitate în interior şi la 75% din capacitate în exterior, vor continua să fie aplicate în incintele sportive, iar accesul la marile evenimente va fi posibil numai cu prezentarea permisului de vaccinare.

În conferinţa sa de presă de miercuri, Scholz a atras atenţia că implementarea unui mandat de vaccinare împotriva coronavirusului rămâne politica guvernului german, deşi introducerea obligativităţii pare blocată momentan.

„Mandatul de vaccinare este necesar pentru toamna şi iarna următoare”, a spus el, precizând că relaxarea restricţiilor funcţionează doar la pachet cu un program extins de vaccinare.

„Devine absolut necesar când vremea se va răci din nou”, a mai afirmat Scholz despre această iniţiativă, care în prezent se confruntă cu obstacole în parlament.

Promisă într-o primă fază să intre în vigoare în februarie sau martie, vaccinarea obligatorie este susţinută de guvern, dar iniţiativa pentru adoptarea sa a fost lăsată pe seama majorităţii din legislativ.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul