În această perioadă specială a anului, Asociația ”Aura Ion ” și Asociația United Hands România și-au unit forțele și resursele pentru a desfășura două campanii umanitare cu scopul de a aduce tuturor o mică parte din ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul Crăciunului.
Unul dintre proiectele comune pentru Constanța se intitulează ”Oameni Invizibili” şi vizează oamenii străzii din Constanța cărora le prinde bine o masă caldă în această perioadă rece a anului.
Pentru ca această campanie să aibă loc, aceste două asociaţii cât şi voluntarii implicaţi au reuşit să aducă în atenţie problema oamenilor străzii.
Campania umanitară, de într-ajutorare a avut în prim plan situaţia tragică a acestor oameni, fără ajutor, fără adăpost şi fără nicio speranţă!
Este inadmisibil ca în mileniul al treilea, atunci când îi întâlnim pe stradă, să nu le acordăm nimic, niciun pic de alinare, niciun pic de atenţie! Totodată, conştiinţa fiecăruia ar trebui formată în asemenea mod astfel că depăşirea anumitor bariere să fie un proces natural.
Într-adevăr, suntem educaţi de către societate şi de anumite convenienţe să privim mai mult la obiecte şi să nu mai preţuim omul. Cu atât mai mult, pe cei ce sunt fără o condiţie materială…De aceea, dincolo de hainele murdare, de aspectul fizic în faţa noastră, a celor ce formăm societatea civilă sunt şi aceste suflete năpăstuite ce aşteaptă ajutorul, aşteaptă o alinare.
Nu uitati de ei Crăciunul aceasta, de omul invizibil, pe lângă care aţi trecut de atâtea ori până acum.Cu siguranţă că mulţi au rămas impresionaţi de reacţia acestora , dar şi de poveștile lor triste, sfâşietoare.
Voluntarii au reuşit tot ceea ce şi au dorit, adică oferirea unor mese calde, haine calduroase cât într un mod special crearea unei speranţe. Voluntarii au livrat aceste produse beneficiarilor în perioada 6-27 decembrie.
Astfel ei au luat acea atitudine plină de umanitate şi compasiune faţă de cei aflaţi în necazuri şi lipsuri, întingându-le o mână în aceste momente dificile.
În această campanie intitulată atât de sugestiv, donațiile în bani se pot face în contul de la Banca Transilvania, cu mențiunea ”Constanța” : RO05BTRLRONCRT0298218501
www.auraion.co.uk
www.unitedhands.ro
De asemenea s-a reuşit să se strângă şi să se împartă şi saci de dormit, haine groase,medicamente atât de necesare oricărui om.
Persoana de contact a fost Dana Buda, cu numărul de telefon 0762.304.627
În concluzie, fiecare a avut ceva de învățat din această experiență,iar promisiunea ce se leagă de viitor este aceea de a mai iniția asemenea proiecte, specifice ajutorării oamenilor străzii.
Menţionăm faptul că au existat o mulţime de persoane fizice şi agenţi economici ce , sub protecţia anonimatului au donat cu bucurie bani, obiecte etc şi în acest fel campania a avut o finalitate.
A fi om al străzii, nu este o alegere! Este o circumstanţă!De aceea, sensibilizaţi şi profund recunoscători pentru această campanie, redacţia ziarului Criteriul Naţional a dorit să scoată în evidenţă faptul că încă mai există umanitate, încă mai există solidaritate!











