Noua lege a pensiilor se va aplica peste doi ani. Ce măsuri se amână prin OUG ● NU se mai ridică gunoiul în Sectorul 5! Salubritate Fapte 5 a rămas fără Autorizație de Mediu ● România şomerilor cu diplomă. Ce cred tinerii după absolvirea şcolii şi ce salarii îşi doresc ● Compania TelDrum pierde, prin executare silită, ferma din Lița ● Premierul Citu vrea ca unele functii de conducere din administratia publica sa fie pe mandat de cel mult 6 ani ● Ce competențe îi garantează unui absolvent școala de azi, pentru a face față economiei de peste 5-10-15 ani? ● Ciprian Dascălu, BCR: O ţară trebuie construită pe pilonii Educaţie şi Sănătate ● Finanțare de 1,5 milioane dolari pentru o aplicație românească de explorare urbană ● România amână calendarul de adoptare a monedei euro ● Înșelătorii populare pe Internet: cum încearcă hoții să pună mână pe banii și pe datele tale ● Adrian Vasilescu: Creşterea şi descreşterea Bancorex ● Clonați Miroslava!
NU se mai ridică gunoiul în Sectorul 5! Salubritate Fapte 5 a rămas fără Autorizație de Mediu. Primăria Sectorului 5 a anunțat că de mâine, 18 februarie 2021, serviciul de salubritate al Sectorului 5 nu mai poate funcționa. Agenția Națională de Mediu a suspendat Autorizația de Mediu a companiei pe o perioadă de 6 luni, din cauza unui punct de lucru și stocare din Șoseaua Viilor care nu respectă legislația în vigoare. Reprezentanții autorităților locale din sectorul 5 au început negocierile cu alte firme de salubritate, pentru a asigura în continuare serviciile către populație. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a Sectorului 5 s-a întrunit, astăzi, pentru a găsi soluții ca Sectorul 5 să nu fie îngropat în gunoaie în lunile următoare. De mâine, 18 februarie, singurul operator de salubritate din sector nu mai poate să își desfășoare activitatea, după ce i-a fost suspendată Autorizația de Mediu. Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, a declarat că situația este gravă și că unica soluție de ieșire din criză ar fi un contract cu un alt operator licențiat, scrie Buletin de Bucuresti.
România şomerilor cu diplomă. Ce cred tinerii după absolvirea şcolii şi ce salarii îşi doresc. În plină pandemie, tinerilor le este tot mai greu să îşi găsească un loc de muncă. Opt din zece tineri spun că absolvirea şcolii nu e de ajuns ca să îşi găsească un loc de muncă. Spre deosebire de anii trecuţi, a scăzut interesul pentru jurnalism şi imobiliare. Transformările semnificative prin care trece economia, scăderea cererii în piaţa HR şi lipsa unei perspective afectează puternic generaţia abia ieşită de pe băncile şcolii. Potrivit unui barometru realizat de Frames, 8 din 10 tineri spun că absolvirea şcolii nu este de ajuns ca să îşi găsească un loc de muncă. Şcoala românească scoate şomeri cu diploma, pe bandă rulantă. O realitate crudă, care afectează sute de mii de tineri, scrie Business Magazin.
Compania TelDrum pierde, prin executare silită, ferma din Lița. Faimoasa companie de drumuri din sudul României, TelDrum, începe să piardă din proprietăți. Pe un site de executări silite am identificat și ferma Lița, centrul activităților agricole ale companiei. Prețul de pornire al vânzării importantei proprietăți este de 330,075.00 EUR. Trebuie spus că TelDrum, deși este cunoscută drept companie de drumuri, a avut mereu și o componentă foarte puternică agricolă. Iar punctul central al acestei activități a fost dintotdeauna ferma Lița. Ani întregi s-a vorbit despre faptul că angajații TelDrum, activi în domeniul agriculturii, erau tratați și salarizați precum sclavii pe plantație, mult diferit față de cei specializați în construcția de drumuri. Ani de zile s-a discutat despre evaziunea fiscală practicată acolo, dar și despre abuzurile la care erau supuși angajații firmei, care se temeau, însă, să se plângă autorităților cu privire la situația lor, pentru că știau că nimeni nu ar îndrăzni să deranjeze vreo afacere de-a lui Liviu Dragnea, potrivit Investigatoria.ro
Premierul Citu vrea ca unele functii de conducere din administratia publica sa fie pe mandat de cel mult 6 ani. Premierul Florin Citu a spus in seara zilei de joi, 18 februarie, ca va propune in coalitia de guvernare ca in administratia publica locala si centrala anumite functii de conducere, cum este cea de director general sau de secretar general, sa fie pe mandat. „Voi propune luni in coalitie ca in administratia publica locala si centrala anumite functii de conducere, cum ar fi cea de director general, de secretar general, de secretar general adjunct, sa fie pe mandat. Mandat de maxim 6 ani, la 3 ani cu reinnoirea mandatului, cu evaluare, exact cum se intampla in toate tarile dezvoltate in administratia publica, mandat dupa care vei avea reevaluarea, scrie ziare.com
Ce competențe îi garantează unui absolvent școala de azi, pentru a face față economiei de peste 5-10-15 ani? ”Avem, în primul rând, probleme cu caracter urgent: deschiderea școlii, urmărirea procesului educațional în plină pandemie, asigurarea de resurse financiare alocate educației într-un an dificil pentru toate lumea… Avem o creștere a bugetului la Ministerul Educației, o creștere în valoare absolută, dar raportat la PIB este departe de ce trebuie, încă suntem departe de alte state. Avem însă un angajament al Coaliției, alocarea a 6% din PIB în 2024. De la 3,6% din PIB acum. În al doilea rând, există probleme curente: proiectul planurilor cadru, avem peste 1.000 de propuneri de modificare. În al treilea rând, avem probleme cronice multiple, probleme care în loc să se rezolve se acutizează. Această criză a scos în evidență tot ce nu merge bine în sistemul de Educație”, spune ministrul Educatiei, citat de Cursdeguvernare.ro.
Ciprian Dascălu, BCR: O ţară trebuie construită pe pilonii Educaţie şi Sănătate. Ciprian Dacălu, economistul şef al BCR, a făcut câteva predicţii interesante asupra viitorului economiei româneşti. El a atras atenţia asupra faptului că pentru a creşte acurateţea previziunilor economiştii trebuie să lucreze cu date cu frecvenţă cât mai mare. În ceea ce priveşte revenirea economică, reputatul economist spune că vedem deja un model de tip *semnul Nike*. Reputatul economist a atras atenţia asupra faptului că *o ţară trebuie construită pe pilonii Educaţie şi Sănătate. Chiar dacă ni se pare că salariile sunt mari în domeniile respective, în realitate ele sunt, din păcate, mult mai mici decât ar trebui să fie*. Avem şi motive de bucurie dar şi multe teme de reflecţie. *La mijlocul lunii februarie vedem deja cum economia României a ajuns undeva la 91% din media unei luni de dinainte de criză*. Anul trecut singurul domeniu care a mers bine a fost cel al construcţiilor, în timp ce serviciile au pierdut cel mai mult. Şi, partea proastă, dacă în industrie sau construcţii se poate recupera ce s-a pierdut prin ore suplimentare, în servicii nu e posibil acest lucru. Una peste alta, BCR vede o creştere economică în 2021 de 4,2% pentru România, cu nişte menţiuni: * va fi o creştere economică mai mult ca efect statistic. Sunt sectoare, cum ar fi serviciile, unde baza de raportare e extrem de mică. În spatele acestor cifre povestea nu este deloc una roz. Salariul mediu net nu va putea creşte decât marginal şi se vor mai pierde locuri de muncă, în continuare. O bună valorificare a fondurilor europene ne poate aduce pe viitor creşteri economice anual de 4-5%* spune Ciprian Dascălu, potrivit FinEco24News.
Finanțare de 1,5 milioane dolari pentru o aplicație românească de explorare urbană: Cum funcționează Questo . Startup-ul românesc Questo atrage o nouă rundă de finanțare în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru platforma sa cu jocuri de explorare a orașului, într-o rundă de investiții condusă de Early Game Ventures cu participarea Sparking Capital. Am stat de vorbă cu unul dintre fondatorii aplicației pentru a vedea cum funcționează Questo și cum a reușește un startup care mizează pe turism să primească finanțare în plină pandemie. Questo oferă jocuri de explorare a orașului care permit turiștilor și localnicilor să descopere un oraș pe cont propriu, ghidați de aplicația mobilă. Jucătorii explorează orașe rezolvând provocări și ghicitori în împrejurimile lor, astfel deblocând noi locuri și poveștile acestora, scrie StartupCafe.ro
România amână (din nou) calendarul de adoptare a monedei euro. Noua țintă avută în vedere. România ar putea adopta moneda euro abia în 2027 sau 2028, a anunțat premierul Florin Cîțu, în această seară. Profit.ro a relatat anterior că România amână din nou adoptarea euro, cu argumentul că va trebui, mai întâi, să își restabilească echilibrul macro-economic, inclusiv prin combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 și prin implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar abia apoi va stabili un (nou) calendar privind aderarea la zona euro. Acum premierul Cîțu arată că, într-adevăr, procesul de aderare a fost întârziat de criza din 2020, iar, după recuperarea economică, România ar putea adopta moneda euro în 2027 sau 2028. Ultima țintă era 2024, scrie Profit.ro
Înșelătorii populare pe Internet: cum încearcă hoții să pună mână pe banii și pe datele tale. Înșelătoriile online s-au intensificat pe fondul migrării activității din ce în ce mai mult în online. Atacatorii cibernetici încearcă să profite de creșterea gradului de utilizare a canalelor digitale, fie că vorbim despre platforme folosite în scop profesional, site-uri dedicate comerțului online precum OLX sau aplicații de mobile banking. Schimbările aduse de criza actuală afectează activitatea zilnică a întregii populații, care se confruntă un grad mai ridicat de stres, lucru ce o împinge să fie mult mai vulnerabilă în fața înșelătoriilor online, puse la cale de către infractorii cibernetici dornici să fure datele personale și banii celor care le pică în plasă, scrie wall-street.ro
Adrian Vasilescu: Creşterea şi descreşterea Bancorex, cea mai mare bancă din România în anii ‘90, văzută cu ochii unui jurnalist. „Bancorex“ si-a imaginat deseori că era deasupra vremurilor. Desi, mai mereu, a fost sub vremuri. Ca în anii 1998-1999, de exemplu. O bancă mare, cum a fost „Bancorex“ – şi care a făcut istorie atât înainte cât şi după decembrie 1989 – a putut la un moment dat să fie stearsă din registrele contabile, dar nu are cum să fie stearsă din memoria publică. „Umbra“ acelei importante instituţii financiare, ce a căzut în capcana unui hăţiş de împrejurări nefavorabile de-a lungul anilor 1990, e prezentă încă în documente de arhivă, în colecţiile publicaţiilor, în memoria celor direct implicaţi. Ecourile marilor tensiuni din primul deceniu de după 1989, când „Bancorex“ a fost de trei ori în pragul falimentului, salvată de fiecare dată de Banca Naţională, nu s-au stins. Redeschiderea în media a dosarului „Bancorex“, cu mii de pagini încă necunoscute publicului, ar putea să fie benefică, risipind confuziile. După mai bine de 20 de ani de atunci, timpul estompând în bună măsură vechile patimi, sunt mai mari şansele unor analize riguros obiective. Cu amendamente: dezbaterile să se poarte cu acribie numai pe documente si să nu patineze în zone emoţionale, scrie Ziarul Financiar.
Municipiul Brașov intră în scenariul roșu. Restaurantele, cafenelele și cinematografele se închid. Circulația va fi restricționată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a anunțat că măsura va intra în vigoare la miezul nopții și se va aplica în municipiul Brașov. Restaurantele, cafenelele și cinematografele vor fi închise. În interiorul hotelurilor, pensiunilor sau al altor unități de cazare vor putea mânca doar persoanele care sunt cazate acolo, în intervalul orar 06.00-23.00. Nici instituțiile de spectacole, cluburile și sălile pentru jocuri de noroc nu vor mai primi clienți, scrie redactia.ro.
Clonați Miroslava! Cazul Miroslava este extrem de interesant. Miroslava este o comună aflată la 15 kilometri de Iași și ar fi avut multe șanse să devină o localitate satelit lângă unul din marile orașe ale României. Nu ar fi fost singura. Pe lângă multe orașe din țară, mai mici sau mai mari, multe comune au devenit o destinație imobiliară rurală pentru locuitorii din mediul urban. Dar, Miroslava nu s-a mulțumit să fie doar o localitate de reședință pentru ieșeni. A devenit în mai puțin de două decenii un pol al investițiilor din zonă, culmea, fără un ajutor substanțial din partea marelui vecin din apropiere, municipiul Iași. De exemplu, un localnic povestește că în anul 2000 Miroslava arăta ca o comună oarecare, adică pe străzi circulau căruțe trase de cai, iar unii oameni din zonă mai aveau un car tras de boi, ca în tabloul lui Nicoale Grigorescu, potrivit rfi.ro