VIDEO Dinamo – FC Voluntari 3-0. Cosmin Contra, antrenorul „câinilor”, a oferit faza zilei la conferința de presă de după meciul cu FC Voluntari.
Breaking News
Mii de credincioşi şi preoţi sârbi, unii fără mască, au venit sâmbătă la catedrala Sf. Sava din Belgrad pentru a-i aduce un ultim omagiu patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe,
Fostul pilot italian Alex Zanadri, spitalizat la Milano din luna iulie, ca urmare a unui grav accident, va fi transferat la Padova, relatează AFP. Zanardi, în vârstă de 54 de
Dobroești este una din cele 6 localități din județul Ilfov care intră în carantină pentru 14 zile începând de sâmbătă, de la ora 22.00, fiind și comuna în care locuiește
ASU Poli Timișoara s-a apropiat la doar un punct de liderul U Craiova 1948, după ce s-a impus, scor 1-0, pe teren propriu, împotriva formației Petrolul Ploiești, în etapa a
Programele de guvernare ale partidelor sunt generoase: se întind pe sute de pagini. Pe partea de finanțe și fiscalitate, cele
Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală, Simin Florescu, atrage că există tendinţa unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 de
25 de județe și Capitala sunt în zona roșie de COVID-19, în București rata de infectare fiind în continuare în
Partidul Social Democrat a reacționat după anunțul DNA privind inculparea fostului primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache pentru trafic de
Nu pot decat sa constat ca turnatorul securitatii Petrov nu poate decat sa rabufneasca la adresa Presedintelui SUA, Donald Trump,
După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea
Internaţionalul spaniol Francisco Román Alarcón Suárez „Isco” a anunţat oficialii de la Real Madrid că vrea să plece, deoarece nu
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, audiat toată noaptea și inculpat de DNA pentru trafic de influență și
Un Ștefan îi scrie lui Enel ca să-i dea un aviz. Omul vrea să-și facă o casă. Asta se întâmpla
Paris Saint-Germain a pierdut, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2, în fața echipei AS Monaco, în etapa a 11-a










