Meciul din manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor dintre Atletico Madrid şi Chelsea Londra se va disputa marţi, 23 februarie, de la ora 22:00, la Bucureşti, a
Breaking News
Pentru a salva încă o dată lumea liberă, de data aceasta în secolul XXI, dar firește și pentru propriul interes de primă Mare Putere a sistemului internațional, Statele Unite ale
O mamă din Germania a avut o surpriză de-a dreptul neplăcută după ce l-a lăsat pe fiul ei de 7 ani să joace un joc pe telefonul ei mobil.
Simona Halep (2 WTA) o întâlnește în turul al doilea de la Australian Open pe Ajla Tomljanovic (ocupanta locului 72 în lume). Sportiva care reprezintă Australia a reușit să câștige
Documentarul „Colectiv” se află pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar la două categorii, „cel mai bun documentar” și „lungmetraj internațional”, transmite Mediafax. Academia americană de film a anunțat lista
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, declanşarea procedurilor de expropriere a unui număr de 1.728 de imobile
Sorana Cîrstea este în turul trei de la Australian Open, sportiva noastră reușind una dintre cele mai importante victorii din
Ministrul Polisano se intoarce. De data aceasta in calitate de “consilier” onorific al premierului, functie neremunerata. O intrebare legitima: de
Statele Unite s-au distanţat marţi de o teorie susţinută de fostul preşedinte Donald Trump conform căreia noul coronavirus provine dintr-un
Bursa sporurilor din Administratie care ar putea fi eliminate ● Ce membri ai familiei trebuie întreținuți, conform legii ● Câţi
Ședință de excludere a lui Nicusor din USR. Ia cuvântul secretarul-general Clotilde și spune: – Domnul Nicusor este un lenes,
Multă vreme, China și Europa Centrală și de Est păreau să împărtășească iubirea perfectă. Dar summit-ul virtual care le-a reunit,
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a publicat, marţi seara, pe Facebook, diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and
Procesul lui Trump este „politic” și va „sfâșia țara”, spune avocatul republicanului – International
Procesul lui Donald Trump în fața Senatului este „o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare” și va „rupe”
Vizita șefului diplomației europene Josep Borell la Moscova nu ar fi trebuit să aibă loc, spun mulți europarlamentari, care critică










