În ultimii doi ani au fost două momente cheie pentru internetul wireless: Wi-Fi 6 și Wi-Fi 6E. Echipamentele sunt deja disponibile și aceasta e o ocazie numai bună să afli
Breaking News
În UE și SUA am ajuns mai toți să ne așteptăm la o evoluție continuă a „lumii”, inclusiv a noastră, spre mai bine. Aceasta nu înseamnă că nu ne temem
Vineri este prima zi din vacanța prelungită de primăvară stabilită săptămâna trecută de Ministerul Educației în perioada 2 aprilie – 4 mai, pentru toți elevii, mai puțin pentru cei din
Un număr de 432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge vineri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, scrie Agerpres. Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor
Astăzi, carantina de noapte se va aplica de la ora 20.00, față de 22.00, iar de la ora 18.00 vor fi închise magazinele și toate „activităţile de comerţ/prestări de servicii
Avem primul test drive cu Dacia Spring – primul automobil electric de serie al mărcii autohtone Dacia. Este fabricat în
Proiect: Impozit pe venit mai mare pentru cei care nu se căsătoresc până la 35 de ani ● Fals în
Republica Moldova: Au băgat țara în stare de urgență ca să-și pregătească schemele pentru anticipate. Majoritatea parlamentară PSRM-Șor, controlată de
Planul de modernizare a infrastructurii prezentat de preşedintele Joseph Biden ar putea reconfigura discuţia privind rolul capitalismului, în contextul în
Exportul de cadre de la Calarasi, dauneaza grav mediului din Prahova Increngatura de personaje sosite cu “pasaport” de Calarasi isi
Primi-miniştrii ungar, polonez şi italian au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această
Opozantul rus Alexei Navalnîi, care face greva foamei în închisoare, după ce i s-au refuzat îngrijirile medicale, spera să fie
Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat joi seară, la Digi 24, că vaccinarea copiilor cu vârste
Un uriaș steag cubanez de beton chiar în fața Ambasadei americane la Havana, noul proiect de construcție al guvernului comunist,
Fostul selecţioner Anghel Iordănescu a declarat, joi, la Digi Sport, că actualul antrenor al primei reprezentative, Mirel Rădoi, trebuie să










