Forţele ucrainene au doborât sâmbătă un bombardier rusesc Su-25 deasupra regiunii Doneţk din estul Ucrainei, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său video de sâmbătă seară, potrivit Reuters.
Breaking News
Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale, au anunţat sâmbătă poliţia şi ministrul
Peste 150.000 de militari şi aproximativ 2.500 de vehicule de luptă vor participa la paradele militare care vor avea loc pe 9 mai în peste 20 de oraşe din Rusia
Alegerile din 9 iunie pot fi cruciale pentru direcţia în viitor a Uniunii Europene, guvernul ungar se opune ideilor federaliste şi consideră că, dimpotrivă, comunitatea ar trebui să se bazeze
Rusia a avertizat vineri că va lansa o „răzbunare devastatoare” dacă Ucraina, susținută de către Occident, va ataca Crimeea sau podul din Crimeea, care leagă sudul Rusiei de peninsula de
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relațiilor comerciale cu Israelul, anunțată cu o zi înainte, a
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase,
Sinuciderea Heddei este insuficient argumentată. De autor, sau de regizor, habar n-am, dar este insuficient argumentată. „Hedda Gabler” în regia
Palestinienii ar putea fi mulțumiți să vadă campusurile universitare americane izbucnind în indignare din cauza ofensivei Israelului în Gaza, dar
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua
Acțiunea de la Sciences Po Paris a continuat joi, condusă de zeci de studenți care s-au mobilizat pentru Gaza, însă
Președintele american Joe Biden a ținut un discurs joi vorbind despre protestele studențești pro-palestiniene care au luat amploare și s-au
Cu doar câteva zile înainte de Paști, e vremea cozonacilor. Ingredientul secret pentru un cozonac pufos este, potrivit unor gospodine,
9 ore. Atât a stat pe masa de operație Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o intervenție chirurgicală pe coloană











