Un tribunal militar din Rusia a condamnat joi la 25 de ani de închisoare un bărbat acuzat că ar fi incendiat infrastructura feroviară şi că s-a alăturat unui grup pro-Kiev,
Breaking News
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, care a murit duminică într-un accident de elicopter, a fost înmormântat joi în oraşul său natal, Mashhad (nord-estul țării), unde sute de mii de oameni i-au
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de
Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, Quickmobile.ro s-a afirmat ca una dintre principalele destinații online pentru cumpărătorii din România în căutarea celor mai noi și inovatoare gadgeturi. Cu un
Generalul Dumitru Dumbravă a fost șeful Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii. În 2015, într-un interviu, Dumbravă a spus că SRI este „angrenat” în justiție, pe care a prezentat-o
Portretele liderilor se află în centrul cultului personalității din Coreea de Nord. Aproape toate casele și birourile publice din Coreea
Un aliat important al președintelui rus Vladimir Putin a participat miercuri la ceremoniile funerare desfășurate la Teheran pentru președintele Ebrahim
Statele Unite examinează „măsuri” de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind „influenţa străină”, a afirmat miercuri
Joe Biden „consideră că un stat palestinian trebuie să se realizeze prin negocieri directe între părți, nu prin recunoaștere unilaterală”,
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar
Piloții ucraineni folosesc rachete HARM furnizate de Statele Unite și o tactică deosebit de riscantă ce datează de pe vremea
Aproximativ o sută de turişti au fost evacuaţi din Noua Caledonie, un arhipelag francez din Pacific scufundat de o săptămână
Cartea „Kairos”, a scriitoarei berlineze Jenny Erpenbeck, a câștigat marți seară Premiul Internațional Booker pentru cel mai bun roman tradus
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan
Paul* are 56 de ani, a avut dintotdeauna o alimentație echilibrată și tot dintotdeauna a practicat cu pasiune diverse sporturi











