Criticile noastre privind unele apucaturi manageriale de la nivelul IPJ Neamt risca sa creeze o perceptie incorecta asupra intregului colectiv. Altminteri, trebuie precizat din capul locului ca relatiile colegiale si
Breaking News
Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, a prezentat un film despre cum ar putea arăta stația spațială a viitorului pe care firma americană ar vrea să o lanseze până în
Asistentul de regie care i-a dat lui Alec Baldwin arma responsabilă pentru moartea directoarei de imagine pe platourile de filmare săptămâna trecută fusese deja concediat de la un film anterior
În saloanele Spitalului mobil pentru pacienți Covid de la Lețcani temperaturile ajung să scadă și la 12 grade pentru că uşile modulelor stau deschise permanent întrucât există riscul acumulării unor
Mijlocaşul Alexandru Cicâldău a marcat golul echipei Galatasaray în derbiul pierdut, luni, în deplasare, cu Beșiktaș, scor 2-1, în etapa a zecea a campionatului Turciei. Cicâldău, care s-a aflat pe
Noul comandant/rector al Academiei de Poliție (numit la data de 16.septembrie 2021), Claudiu Chindriș, a avut diverse funcții în ambele
În România s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore 127.948 de persoane, dintre care 93.049 cu prime doză, 9.861
10.000 de doze de anticorpi monoclonali pentru tratarea pacienților COVID-19 ar urma să ajungă în România în prima săptămână a
După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea
Rusia a condamnat duminică o decizie a SUA de a-i include pe cetăţenii ruşi care doresc obţinerea unei vize în
(1) În timpul serviciului, polițiștii locali și personalul contractual din poliția locală cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a
Liberalii propun USR să voteze pentru moment un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, iar apoi să înceapă negocieri pentru
Jannik Sinner (13 ATP) și-a respectat statutul de principal favorit și a câștigat al cincilea titlu al carierei, după ce
Ianis Hagi a obținut un penalty pentru Glasgow Rangers în meciul pe care campioana Scoţiei l-a câştigat cu scorul de
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.725 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate










