Un atac cu dronă asupra unui aerodrom din regiunea rusă Kursk a incendiat un rezervor de petrol, a declarat marți un guvernator local, transmite Reuters. Trupe la baza de antrenament
Breaking News
Ministerul rus de Externe pare să fi dat o lovitură propunerilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de a crea o zonă demilitarizată și protejată în jurul centralei nucleare din
Serghei Gaidai, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, a declarat la televiziunea ucraineană că „sectorul Donețk este cel mai dificil, deoarece rușii încearcă să captureze Bahmut – și toate așezările
Primăria Constanţa a fost amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu pentru nereguli grave în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor pe amplasamentul autorizat situat în municipiu, la Poarta
Compania americană Pfizer şi partenerul ei german BioNTech au anunţat luni că au depus la Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) cererea de autorizare în regim de urgenţă a vaccinului
Vremea se încălzește, iar până sâmbătă temperaturile vor ajunge de la maxime de 8 grade la 12-13 grade, conform meteorologilor.
Competențele, creativitatea și spiritul inovator al elevilor și studenților români sunt concretizate în proiecte ingenioase și inovatoare, premiate de-a lungul
Statul, obligat să achite o parte din producția filmului american „The contractor”, realizată în România ●Am intrat în luna Crăciunului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de duminică seară, că ucrainenii vor avea o iarnă grea, însă
Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună
Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri de „reechilibrare” pentru a atenua „distorsiunile” de concurenţă cauzate de masivele subvenții americane din
Lituania a trimis încă două obuziere Panzerhaubitze 2000 în Ucraina după ce le-a reparat, a anunţat Ministerul Apărării de la
Curățenia, dezinfectarea și sterilizarea într-o unitate sanitară sunt operațiuni importante, care trebuie efectuate cu simț de răspundere și care contribuie
O publicație americană a realizat un top cu cea mai căutată pe Google jucărie la nivel global. The Toy Zone
Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol, a anunţat sâmbătă ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al











