Dragoş Frumosu, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, a trimis un avertisment în privința creșterii explozive a prețurilor în următoarea perioadă. CRITERIUL NATIONAL www.criteriul.ro
Breaking News
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a prezentat date dintr-un sondaj de opinie de tip Omnibus, privind intenţia de vot la alegerile prezidenţiale defalcată în conformitate cu intenţia de
Suveniruri românești De câte ori nu te-ai întrebat de unde poți cumpăra suveniruri românești pe care să le duci prietenilor tăi străini atunci când alegi să pleci în
Fiicele mai degrabă „ţinute la secret”, au rezultat din iubirea lui cu jurnalista de origine egipteană, Sophie Ayad. Cei doi s-au cunoscut în 1994, la München, pe vremea când afaceristul era stabilit
Italia nu intenţionează să părăsească zona euro sau Uniunea Europeană, au declarat sâmbătă liderii celor două partide populiste ale ţării, aflate la guvernare, informează dpa. „Nu există şi nu va
Din câte se pare hoţii au reuşit să sustragă banii din numeroase conturi bancare. Numai în ultimul an au fost
Într-o postare recenta pe blogul sau Gates a respins ideea ca sursele regenerabile de energie, cum ar fi panourile solare
Tudorel Toader a reacţionat la declaraţiile şefului statului şi i-a transmis un mesaje mai degrabă umilitor, trimiţându-l pe Klaus Iohannis
Sfârşitul anului este foarte aproape, ceea ce înseamnă că agenedele soliştilor români se apropie de refuz. Cei mai scumpi
”Crin Antonescu va ajunge la Parlamentul European. E un câştig pentru Ludovic Orban că se ascunde şi el în spatele
Datoria, care se ridica la câteva sute de mii de euro, este către o companie din Olanda, care a livrat
Potrivit informaţiilor pe care le-a pus cap la cap reporterul Antena 3, Ana-Maria Bujor, în următoarea perioadă este posibil ca
Emisiile maşinilor diesel şi, mai ales, modul în care grupul Volkswagen a încercat să ascundă adevărul în legătură cu acestea
Motto ” Din criză în criză am ajuns însă să ne obișnuim cu viața de azi pe mâine ” Liviu
Despre germanul Dieter Schwarz (79 de ani) trebuie să cauţi mult pentru a găsi câteva informaţii biografice credibile. Miliardarul este











