Daca va doriti ca toti invitatii sa isi aminteasca mereu cu placere de cel mai important eveniment din viata dumneavoastra, depuneti toate eforturile pentru a organiza o nunta ca-n povesti.
Breaking News
Preşedintele PES Activists România, Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara noastră este pregătită pentru a prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic. „Eu
Exista un loc de unde puteti cumpara suplimentul de fericire si se numeste sex shop online. Gasiti acolo tot ceea ce va trebuie sa aveti parte de cele mai fierbinti
Chiar dacă economia României încă merge bine şi este posibil să crească semnificativ şi în 2019, decizia de a adera la zona euro nu este, în esenţă, una economică, ci
În ciuda acestui lucru, Borcea i-a făcut un cadou fabulous soţiei sale. Valentina Pelinel a primit cadou un bolid de lux, în valoare de 100.000 de euro. Cristi Borcea a vândut
„Ca urmare a discuţiilor purtate am ajuns la concluzia că nu mai pot exercuta mandatul la acelaşi nivel ca până
Vedeta a mărturisit prin câte a trecut pentru a avea primul copil. Acum, Gabriela Cristea este însărcinată pentru a doua
In Lume, poarta-te cu decenta, sau asa cum se obisnuieste…”ca lumea” ! Ne nastem cu dorinta de a fi „Cineva”.
Noiembrie este o luna foarte speciala. Este luna in care cea mai buna prietena a mea isi sarbatoreste ziua de
Klaus Iohannis avea programată o întâlnire cu premierul britanic, Theres May. Aceasta a anulat-o, însă fără să dea măcar o
După ce ieri autoritățile europene au atras atenția asupra abuzurilor și abaterilor de la statul de drept, pe care coaliția
Desigur că în această ecuaţie a puterii, el nu defilează singur, ci are un sprijin consistent din partea unor personaje,
Australianul care a ajutat-o pe româncă să devină lider mondial şi câştigătoare de turneu de Mare Şlem nu va mai
Deşi Liviu Dragnea nu a spus niciodată public că ar dori să o excludă din partid, acesta a avut grijă
Noua centrală ar putea fi gata în 2023, urmând a creea sute de noi locuri de muncă. ”Am finalizat











