Un tren de marfă a deraiat miercuri în zona central-estică a SUA şi o parte din încărcătura sa de sulf a luat foc, astfel că autorităţile din statul Kentucky au
Breaking News
București, 23 noiembrie 2023: Dyson, compania globală de tehnologie renumită pentru inovațiile sale, a marcat lansarea unor produse revoluționare în cadrul evenimentului regional Next Gen Living care a avut loc la
O Istorie prin Inovație În peisajul dinamic al dezvoltării imobiliare comerciale, Genesis Property se distinge ca un pionier, un vizionar în crearea și administrarea spațiilor de birouri de clasă A.
Executivul UE a aprobat joi plăți în avans în valoare de 900 de milioane de euro către Ungaria, din cota de până acum înghețată a fondurilor de redresare, în contextul
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că – după introducerea sistemului de garanţie-returnare – cumpărătorii vor plăti garanţie doar pentru ambalajele care au imprimată pe etichetă, alături de codul de bare,
Pentru 93% dintre respondenți este important sau chiar foarte important să trăiască într-o casă curată; Polonia este țara care acordă
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din
Fiul lui Mohamed Raad, un membru important al parlamentului libanez din partea Hezbollah, a fost ucis miercuri într-un bombardament israelian
Preşedintele ceh Petr Pavel a promulgat miercuri pachetul bugetar de austeritate al guvernului, a declarat un purtător de cuvânt, o
FBI investighează o explozie a unui vehicul la punctul de trecere a frontierei Rainbow Bridge dintre Statele Unite și Canada,
Curtea de Apel din Paris, care trebuia să se pronunțe miercuri, a amânat până la 29 noiembrie decizia privind o
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din
Te gandesti sa iti reamenajezi locuinta si te intrebi daca merita sa investesti in mobila la comanda? Daca da, acest
59% dintre mașinile din România au avut pagube minore sau majore 66% dintre mașinile analizate au fost importate Aproape 8%
Transformă timpul tău pe favbet.ro într-o experiență de neuitat cu o nouă selecție de jocuri de la Chilli Games. Te










