Prevederile din Noul cod rutier prevăd o serie de sancţiuni drastice pentru toţi conducătorii auto care încalcă anumite reguli. Una dintre modificări se referă la ridicarea limitei de viteză pe
Breaking News
Autorităţile locale au impus o taxă de trei euro şi spun că s-au văzut nevoite să ia o astfel de măsură pentru că 70 la sută dintre cei care vizitează
Unul dintre aceste lucruri interesante pe care nu mulţi îl ştiu despre Suedia este că între 1850 şi 1930 1,5 milioane de cetăţeni suedezi au ales să părăsească ţară destinaţia
„Noi organizăm burse ale locurilor de muncă, împreună cu patronatele, în diferite oraşe din Spania şi Italia, tocmai pentru a-i stimula să revină, iar una dintre măsuri este oferirea de
Una dintre comunele unde romanii duc o viata lipsita de griji este Cristian din judetul Brasov. Deşi are puţin peste 4.000 de locuitori, cei din Cristian par să fi descoperit
Amsterdam, 28 februarie 2019 – AOC va fi prezent la IEM Katowice în renumita Spodek Arena în perioada 1-3 martie.
Standardele din ziua de astazi pentru saloanele de infrumusetare s-au schimbat foarte mult. Schimbarea in bine promoveaza mult mai mult
Nokian Tyres se află, din nou, pe lista celor mai sustenabile companii din lume. Compania a primit distincția Silver Class
CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, și Razer Phone 2, telefonul mobil vârf
Fondator al Mişcării Hizmet (« serviciul »), Fethullah Gülen nu are de gând să se predea atât de uşor şi
Maestrul Nicolae Botgros, cel care a purtat frumuseţea muzicii populare româneşti prin întreaga lume, a susținut primul său concert „Lăutarii
Liderul PSD nu a dorit să comenteze reuşita acesteia. După ce a ieşit din şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor,
Comisia Europeană (CE) ar putea schimba regulile privind sistemul de plăţi instant, totul pentru a accelera adoptarea acestuia. Sistenul a
Cunoscuta companie suedeză din domeniul telecom Ericsson preia afacerea de antene şi filtre din Timişoara, a nemţilor de la Kathrein.
Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendarea în dosarul în care a










