Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, cu 228 „pentru” şi unul „împotrivă” proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. Deputaţii au respins, însă, la
Breaking News
Anchetă a Parchetului Militar Iaşi după descoperirea de oseminte lângă groapa comună de la Popricani
Dosarul a fost deschis la sesizarea reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România. Potrivit unui comunicat transmis corespondentului MEDIAFAX de Parchetul Militar, osemintele au fost descoperite în timpul unor
„Poate o remaniere ar fi, să spunem, indicată mai repede şi o restructurare. Cred că ar fi bună remaniere cât mai rapidă şi o restructurare a Guvernului, desigur atunci când
„Poate o remaniere ar fi, să spunem, indicată mai repede şi o restructurare. Cred că ar fi bună remaniere cât mai rapidă şi o restructurare a Guvernului, desigur atunci când
Ultimele trei şedinţe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate din lipsă de cvorum. Cea mai recentă amânare a fost luni. Şapte membri ai CSM, respectiv Anamaria Chiş,
Ultimele trei şedinţe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate din lipsă de cvorum. Cea mai recentă amânare

Ion Caramitru şi mai mulţi directori de instituţii culturale, primiţi la Palatul Victoria de premierul Viorica Dăncilă, anunţă un comunicat
Ion Caramitru şi mai mulţi directori de instituţii culturale, primiţi la Palatul Victoria de premierul Viorica Dăncilă, anunţă un comunicat
Un localnic din Moţăţei a surprins cum muncitorii turnau cu tunurile ciment direct pe iarbă, pentru modernizarea locului de joacă
Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să îți petreci o noapte într-o cetate medievală construită în urmă cu mai bine
Întâlnirea premierului Republicii Moldova Maia Sandu cu şeful statului Klaus Iohannis va avea loc, marţi, ora 8.00, la Palatul Cotroceni.
Nava de intervenţie rapidă USNS Yuma (T-EPF-8) şi distrugătorul USS Carney (DDG-64) au sosit luni în Portul Odesa, situat în
Întâlnirea premierului Republicii Moldova Maia Sandu cu şeful statului Klaus Iohannis va avea loc, marţi, ora 8.00, la Palatul Cotroceni.