Autorităţile din Ucraina au anunţat, marţi, iniţierea unei anchete care îl vizează pe Iuri Luţenko, fostul procuror general implicat în cazul care a generat procedura ce ar putea conduce la
Breaking News
Acest centru are amenajate 6 camere de retinere cu o capacitate de 36 de locuri, respectiv cate 6 persoane in camera. Capacitatea acestui “CENTRU” era si este de multe ori
În România, cele cinci universități politehnice de top, cele 59 de universități de stat și 174 de universități private de formare a studenților în principalele specializări tehnice oferă doar 9.500
Președinta germană aleasă a fost pusă luni într-o situație jenantă pe care nici un alt șef al Comisiei de dinaintea ei n-a mai fost nevoit s-o îndure: doi comisari propuși,
Un nou program care va fi implementat în Australia le va permite vânătorilor să împuște marsupialele considerate simbolul țării. Programul vizează zona din statul Victoria și vine ca reacție la
Ungaria s-a adresat Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi a solicitat întocmirea unui raport în cazul Cimitirului din Valea
Liberalii vor anticipate, însă dacă acest lucru nu va fi posibil își vor asuma responsabilitatea guvernării dacă moțiunea de cenzură
După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea
eMAG a anunțat că va organiza anul acesta Black Friday pe 15 noiembrie, ca să fie cât mai departe de
Ministrul Justiției, Ana Birchall, spune că marți a avut o nouă întâlnire cu șeful DIICOT, Felix Bănilă, căruia i-a cerut
Viorica Dăncilă a discutat telefonic cu Ursula von der Leyen pentru a o informa de propunerea social-democraților de comisar european,
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei
Marți, China sărbătorește 70 de ani de comunism și, deși țara s-a dezvoltat în ritm record și nivelul de trai
Compania de stat Poșta Română a pierdut în premieră anul trecut poziția de lider la veniturile obținute din serviciile poștale,
Deputatul Nicușor Dan a dat în judecată Primăria Capitalei fiindcă nu i-a comunicat proiectul de amenajare a Parcului Cișmigiu, care











