Casa Albă a anunțat duminică faptul că președintele SUA, Donald Trump, nu va participa miercuri la o la o audiere în cadrul unei anchete a Camerei Reprezentanților care ar putea
Breaking News
Câte apartamente se vor livra în Bucureşti şi în marile oraşe în 2019 şi 2020. Dezvoltatorii au în diverse faze de construcție 29.950 de apartamente în București și în principalele
Financial Times: Veștile proaste despre femeile aflate în posturi de conducere ● Les Echos: Social-democrații fac un viraj la stânga amenințător pentru Angela Merkel ● La Libre Belgique: Angela Merkel
Inter Milano a învins-o cu 2-1 pe Spal, în etapa a 14-a din Serie A, și a depășit-o pe Juventus (2-2 cu Sassolo) trecând pe prima poziție în clasament. În
Două aeronave C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române au plecat, duminică, spre Albania, cu ajutoare umanitare pentru populația afectată de cutremurul produs în această țară. La întoarcere, aeronavele vor aduce
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat duminică seară, după meciul cu Hermannstadt, scor 1-1, că are probleme importante
Deşi românii sunt mari consumatori de produse tradiţionale, se pune întrebarea cât de autohtone sunt produsele care se regăsesc în
Un bărbat de 65 de ani din statul american Maine a murit împușcat de Ziua Recunoștinței, din cauza propriei capcane.
Intre 26 si 29 noiembrie 2019 Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoane cu Handicap a organizat la Constanta Cupa
Cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, a fost luminată în culorile steagului României, de Ziua Națională
Cine e mai bun? Daniel Ghiță sau Cătălin Moroșanu? Mult-așteptatul duel încă se lasă așteptat, după o serie interminabilă de
Dinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin, a terminat fără înfrângere (șapte victorii și trei remize) în Grupa D a
Fostul lider PSD Liviu Dragnea, aflat în închisoare, unde ispășește o pedeapsă de trei ani și jumătate pentru fapte de
Formula 1: Lewis Hamilton a încheiat sezonul cu o victorie în Marele Premiu de la Abu Dhabi – Motor
Britanicul Lewis Hamilton a câştigat duminică Marele Premiu de la Abu Dhabi, ultima cursă a sezonului din Formula 1, la
Mii de oameni au fost evacuaţi în Filipine, în aşteptarea taifunului Kammuri, care ar putea aduce vânt cu viteze de











