Banchiza din Arctica s-a topit în vara anului 2020 cel mai mult după cea înregistrată, după 2012, o manifestare suplimentară a încălzirii climatice continue, conform observațiilor prin satelit anunțate luni
Breaking News
Obligația capitalului social minim o să dispară pentru SRL-uri ● Cât costă reclamele pentru primarii PSD plătite din bani publici? ● Primul client care a scăpat de popriri de aproximativ
Mai multe țări din Europa în curs de dezvoltare adăpostesc vaste întinderi de păduri seculare, zone pline de arbori care au ajuns la o vârstă foarte înaintată fără a suferi
În această etapă, școlile nu vor fi închise, a declarat, pentru postul public de radio de la Sofia, ministrul adjunct al educației, Tania Mihailova. Ea a asigurat că ministerul primește
Patriarhul Daniel, vizită de protocol în Bihor. A stat într-un hotel de 5 stele, cu tot alaiul, apoi a făcut apel la credincioşi pentru donaţii. Prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute
Miliarde de dolari au trecut spre Iran, în ciuda impunerii de sancţiuni din partea SUA, pe baza unui plan în
Majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din
Judecătoarea Amy Coney Barrett, prezentată ca una dintre variente pentru a o înlocui pe Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă
A pierdut titlul de la Roma, însă Karolina Pliskova a găsit puterea să glumească după ce a abandonat în finala
Simona Halep (2 WTA), care luni a câştigat turneul WTA de la Roma, spune că ”Roland Garros este doar un
Marele Pasaj de la Ciurel, „cel mai scump viraj la stânga”, inaugurat sâmbătă de primarul Gabriela Firea, a dat primul
Statele Unite și Coreea de Nord au fost aproape de declanșarea unui război atomic în timpul crizei din vara anului
Până la 200.000 de unguri ar putea fi infectați simultan de coronavirus în cel sumbru scenariu al guvernului, a spus
Ministerul Educației arată că, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), luni se înregistrează
Sorin Ionescu (prenumele e real, numele nu, din motive personale) s-a întors acum două luni din Baia Mare cu familia










