Criteriul National

Brad Gilbert a fost impresionat de returul Simonei din finala de la Wimbledon

iulie 15
08:01 2019

„Absolut. Da, acest lucru vi-l spun fără doar şi poate (întrebat dacă va candida la prezidenţiale – n.r.). Împreună cu colegii mei am analizat acest lucru, dar această candidatură ar fi mult mai util să aibă o susţinere cât mai largă, adică să fie din partea PSD-ALDE şi poate mult mai mult. Am văzut că există dorinţă din parte parterilor noştri de a avea o candidatură cât mai puternică şi cred că o candidatură comună. Dacă nu vom reuşi să avem un candidat comun cu PSD, sigur după 23 iulie vom configura o alianţă care să aibă şanse. Da, voi vedea dacă putem găsi o altă formulă de alianţă care să ne crească şansele. Poate să însemne Pro România, da”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică seară, la Antena 3.

„Convingerea mea este că dacă vom merge cu mai mulţi candidaţi, atunci riscurile legate de a nu ajunge în turul doi sunt foarte mari şi candidaturile separate, dacă le vom hotărî aşa pot să aducă în campanie o anumită stare de tensiune. Nu cred că va ieşi mai întărită coaliţia din alegerile prezidenţiale”, a completat Tăriceanu.

ALDE se va reuni, luni, în şedinţa Biroului Politic, de la ora 13.00, la Parlament, potrivit unui anunţ de presă al partidului.

Viorica Dăncilă a anunţat, joi la DC News, că dacă PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi. Ea a menţionat însă că opţiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidenţiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidenţiabil din afara partidului. În sondaje sunt introduşi cei care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru un mandat la Cotroceni, precum şi o întrebare deschisă despre un posibil candidat din exteriorul formaţiunii.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleşoianu, senatorul Şerban Nicolae.

Tăriceanu, întrebat dacă prezidenţialele ar despărţi coaliţia: Trebuie să avem pragmatism politic

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, întrebat dacă prezidenţiabilul ar putea despărţi coaliţia, că are respect pentru partenerii de guvernare, însă dincolo de orgolii ar trebui ca PSD-ALDE să aibă realism şi pragmatism politic.

„Eu întotdeauna acord respectul şi consideraţia pentru partenerii politici şi acest lucru cred că s-a văzut în aceşti doi ani şi jumătate de când am format coaliţia de guvernare, însă dincolo de orgolii cred că trebuie să avem ceva pragmatism politic, realism politic şi să vedem care este poziţionarea posibililor candidaţi în această viitoare cursă. De aici trebuie să pornească şi analiza şi decizia. Celelalte elemente subiective bazate pe istoria recentă şi anumite chestiuni care ţin de orgoliu cred că trebuie să treacă în planul doi”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică, la Antena 3.

Chestionat dacă ar exista şanse ca USR să intre în turul al doilea, în condiţiile în care votul ar fi divizat în actuala coaliţie, pentru prezidenţiale, liderul ALDE a răspuns: „Da, am spus acest lucru. Există nu şanse, există riscul ca noi să nu avem un candidat în turul doi şi să poată intra cei de la USR. Este un pericol pe care eu nu l-aş minimaliza, dar care am impresia că unii din PSD nu îl văd”.

Tăriceanu a mai spus că, în cazul în care nu va fi decis un candidat comun pentru prezidenţiale al PSD-ALDE, atunci partidul pe care îl conduce va căuta o altă formul de alianţă, posibil cu Pro România.

Viorica Dăncilă a anunţat că în cazul în care PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi. Ea a menţionat însă că opţiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidenţiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidenţiabil din afara partidului. În sondaje sunt introduşi cei care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru un mandat la Cotroceni, precum şi o întrebare deschisă despre un posibil candidat din exteriorul formaţiunii.

Dan Barna a fost ales candidatul USR la prezidenţiale, în Congresul de sâmbătă al partidului.

Tăriceanu, chestionat dacă ar câştiga în turul doi cu Iohannis: Absolut

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „absolut” ar câştiga un tur al doilea al alegerilor prezidenţiale dacă l-ar avea contracandidat pe Klaus Iohannis, pentru că actulul şef al statului, deşi e pe primul loc în sondaje, nu are prea multe realizări în mandatul său la Cotroceni.

„Absolut şi vă spun şi de ce. În primul rând, eu sunt foarte curios cum îşi va justifica preşedintele cei cinci ani de mandat. Nu văd prea multe realizări la capitolul acesta în ceea ce îl priveşte pe preşedinte. Voturile în momentul de faţă, chiar dacă preşedintele este pe primul loc în sondaje, voturile nu au fost date niciunui candidat şi depinde numai de noi să găsim candidatul care să vină cu propunerile pe care românii le aşteaptă pentru a contura o adevărată alternativă la actualul preşedinte”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică la Antena 3, întrebat dacă are încredere că va câştiga un tur doi la prezidenţiale cu Iohannis.

Liderul ALDE a spus că e o diferenţă între ceea ce aşteaptă electoratul când votează la europarlamentare comparativ cu aşteptările la prezidenţiale.

„La europarlamentare şi în România ca şi peste tot în loc să domine subiectele europene domină subiectele de politică internă. S-a întâmplat la noi la fel. La alegerile prezidenţiale, cel puţin din ce îmi aduc eu aminte la ultimele

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul