Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad în anul 1820. Şi-a făcut primele studii la un pension din Iaşi, apoi şi-a luat diploma de bacalaureat la Paris. A fost printre cei care au participat la revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de creare al unui stat românesc puternic.
Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii Moldovei şi Ţării Româneşti de către Puterea suzerană şi Puterile Garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România şi formând statul român modern, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.
A fost preşedinte al judecătoriei Covurlui, iar în 1856 devine pîrcălab de Galaţi, funcţie din care îşi va da demisia în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc. Cum marile puteri deciseseră să accepte unirea Moldovei cu Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza va fi ales şi domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi al Tării Româneşti, pe 24 ianuarie 1859, primul pas spre înfăptuirea României moderne. Domnia sa, din 1859 si până în 1866 a reprezentat alţi pasi spre modernizare prin realizarea unirii depline, cu doar un domn, un Guvern şi o Adunare, dar şi prin realizarea unor reforme importante, printre care cea agrară şi cea a învăţământului, dar şi adoptarea unei noi legi fundamentale.
S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.
Având controlul absolut al puterii politice, Cuza şi-a asumat opera de modernizare a statului în spirit liberal. În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar. Prin reorganizarea justiţiei au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs. Adoptarea Codurilor penal, civil şi comercial, ce au intrat în vigoare din anul 1865, a însemnat modernizarea sistemului judiciar.
În domeniul învăţământului, reţeaua şcolară a fost extinsă, au luat fiinţă noi instituţii precum Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Medicină Veterinară şi cea de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman. Legea instrucţiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864, stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, cel primar fiind obligatoriu şi gratuit.
La 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal .Potrivit acesteia claca este desfiinţată, iar sătenii clăcaşi devin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.
Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil. Treptat, ţăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.
Adoptă primul Cod Civil şi Cod Penal din ţările române, inspirate după Codul Napoleonian. A fondat Universitatea din Bucureşti şi cea din Iaşi şi a modernizat Armata Română.
