În căutarea Luminii
E sfârșitul lunii decembrie și este multă agitație în jur. Londra, orașul imens în care mă găsesc, pare însuflețit de agitația oamenilor și ceva mai luminos de când au fost instalate beculețe, brazi și decorațiuni electrice peste tot.
Pentru că se înserează mult mai devreme, zilele par foarte scurte. Poate de aceea oamenii încearcă în fel si chip să-și lumineze casele, străzile și privirile în serile reci și întunecate.
De la începutul lunii decembrie, uneori chiar mai devreme, prin ferestrele caselor se zăresc deja brazi împodobiți, steluțe, oameni de zăpadă și luminite multicolore. Deși mi se pare că se începe mult prea devreme cu toate acestea, înțeleg totuși nevoia de lumină a oamenilor care locuiesc aici.
Sfîrșitul de săptămână îi găsește pe mulți dintre locuitorii Londrei prin târgurile de Crăciun și parcurile de distracții, dintre care cel mai cunoscut este ‘’Winter Wonderland’’ din Hyde Park. Un loc amenajat pentru delectarea cetățenilor plictisiți și dornici de a ieși din cotidian, cu fel și fel de atracții. Spre satisfacția comercianților de tot felul, care își văd buzunarele pline de bani de pe urma numărului mare de vizitatori care doresc să fie hrăniți si încântați.
Într-una dintre seri am intrat și eu să fac o plimbare prin acest tărâm ‘’magic’’. Deși era o seară răcoroasă și era aproape ora 21, parcul era încă plin. Oameni de toate vârstele se îmbulzeau pe aleile devenite neîncăpătoare. Mulți așteptau cuminți la rând pentru a-și cumpăra gogoși, clătite sau bere. Alții se învârteau cu copiii sau prietenii în câte un carusel sau în câte o mașinărie de amețit copii și adulți. Trenulețele și caruselele se învârteau într-un iureș amețitor. Din loc în loc, copii sau domnișoare, mai mult sau mai puțin îndrăgostite, purtau în brațe, ca pe un trofeu, câte un urs mare de pluș pe care cineva l-a ‘’vânat’’ pentru ei. Poate că… tot din dragoste.
Într-un colț al parcului, amenajat sub denumirea de ‘’Sat bavarez’’, a fost amplasată o creatură întruchipând un uriaș cu o pasăre în mână. Uitând parcă de gogoșile și berile pe care le țineau în mâini, oamenii îl priveau fascinați cum se mișca și vorbea ca și cum ar fi fost o făptură vie. Un fel de Gulliver ajuns în țara piticilor.
Mirosul de bere, de friptură și de cârnați era la fel de amețitor ca mașinăriile care se învârteau necontenit în jur. Câteva doamne și domnișoare se clătinau pe tocurile înalte și parcă mult prea subțiri pentru un mers atât de legănat. Caruselele s-ar putea să le fi provocat amețeala. Sau sucul de portocale băut…
În sfârșit găsesc un loc în care miroase a covrigi. Mă opresc la un chioșc mic din lemn care vinde covrigi cu scorțișoară. Întreb vânzătoarea cu ce ingrediente sunt făcuți. Ce întrebare! Se uită la mine încurcată și dă din cap că nu înțelege ce am întrebat. Se întoarce înspre colegul ei și îl întreabă în limba română dacă el a înțeles ce am spus. Nu pot să nu zâmbesc. Avusesem eu o bănuială că stateam de vorbă cu români… Nu vreau să îi fac să se simtă prost, așa că, fără să mai prelungesc discuția, comand in limba engleză un covrig, plătesc și plec.
Mă mai învârt puțin pe la chioșcurile care vând fel si fel de lucruri nefolositoare. Muzica e asurzitoare. Mult zgomot pentru nimic… Aceeași agitație peste tot. Miros pătrunzator de băuturi ‘’răcoritoare’’ și de tot felul de ‘’prăjituri’’. Aceleași lumini artificiale.
Simt că am obosit în mijlocul acestui vacarm și mă îndrept spre ieșire. Îmi spun că acesta este totuși un loc în care te poți simți puțin ca un copil în mijlocul unei lumi cu personaje de poveste. Este de apreciat efortul de a face lucrurile acestea posibile. Dar parca tot lipsește ceva.
Vreau liniște și vreau lumină. Dar nu aceasta, ci o Alta. Mi-e dor de Lumina Stelei care lumina calea celor trei magi de la Răsărit într-o noapte cum nu a mai fost alta.
Poate că, fără să își dea seama, locuitorii acestei insule caută și ei Lumina Adevărată dar, nemaiștiind unde și cum să o găsească, se mulțumesc cu strălucirile luminii artificiale. Scântei trecătoare, fără puterea de a lumina lăuntric.
Poate că, de fapt, tuturor ne este dor de Cel Care este Lumina lumii. Dar fie nu știm ori nu vrem să recunoaștem , fie alegem să rămânem prinși în bâlciul deșertăciunilor acestei lumi.
Ar avea cu mult mai multă strălucire lumea daca am alege toți ‘’Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume’’ (Ioan 1, 9)! Și dacă am deveni toți mai luminoși și mai buni.
Sursa foto : Arhiva personală Alina Pop
Concept și prezentare realizate de către Alina Pop, redactor și corespondent special al ziarului Criteriul Național
