
Potrivit Agerpres aprope 600 de avocati din Baroul Bucuresti ar putea fi suspendati dupa data de 1 martie daca nu isi vor achita contributiile profesionale. Masura vine ca urmare a hotararii adoptate de Consiliul Baroului Bucuresti, in acest sens.
Ion Dragnea, decanul Baroului Bucuresti a declarat: „Conform situației pe care am avut-o în vedere pe 26 ianuarie, când am adoptat hotărârea, sunt 582 de avocați care nu și-au plătit contribuțiile profesionale, din 9.845 de avocați activi în Baroul București. (…) În legea și statutul profesiei de avocat avem o dispoziție care prevede că, în ipoteza în care un avocat nu își achită trei luni contribuțiile profesionale către barou, într-un cuantum de 35 de lei pe lună în cazul avocaților definitivi și 15 lei pe lună pentru stagiari, ei vor fi suspendați, dar nu ca măsură disciplinară, ci prin efectul legii. Nu am un total al valorii (contribuțiilor profesionale — n.r.) neplătite, însă, din ceea ce știu, făcând o socoteală, la un moment dat erau aproximativ un milion de lei, iar bugetul baroului este anual de vreo 7 sau 8 milioane de lei”.
Acesta a mai precizat ca decizia Consiliului Baroului Bucuresti a fost adoptata pentru a se evita situatii ca cea de anul trecut, cand peste 2000 de avocati activi erau in evidenta cu taxele neplatite.