Criteriul National

Avionul interceptat de Belarus: Implicaţii juridice inedite – International

Avionul interceptat de Belarus: Implicaţii juridice inedite – International
mai 26
22:08 2021

Interceptarea unui avion de linie de către Belarus, dincolo de criza geopolitică, ridică o problemă juridică rară în aviaţia civilă, potrivit specialiştilor din domeniu: recurgerea la forţă de către un stat, posibil în mod inadecvat, comentează miercuri agenția France Presse, citată de Agerpres.

„Regulile aviaţiei civile nu au fost redactate prevăzându-se că un stat se va comporta ca un terorist”, afirmă Nathalie Younan, avocată specializată în dreptul aviaţiei în cadrul biroului parizian de avocaţi FTPA.

Regimul lui Aleksandr Lukaşenko a fost acuzat că a deturnat duminică un avion de linie al companiei Ryanair pentru a-l aresta pe un opozant aflat la bord, cu ajutorul unui avion de vânătoare MiG-29, ceea ce i-a atras sancţiuni europene, între care închiderea spaţiului aerian al UE.

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) a recomandat miercuri companiilor să evite spaţiul aerian al Belarusului, spunând că acţiunea acestei ţări generează „un risc crescut pentru securitatea zborului”.

Gestul regimului de la Minsk a fost perceput de Occident drept o încălcare a Convenţiei de la Chicago din 1944, care stabileşte regulile aviaţiei civile internaţionale şi a cărei semnatară este şi Belarus din 1993.

Duminică, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (International Civil Aviation Organization, cu acronimul în engleză ICAO), subordonată ONU, a transmis că a primit o cerere de a ancheta acest caz, exprimându-şi „profunda îngrijorare”.

Convenţia, de la primul său articol, stipulează că „fiecare stat are suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său”.

Dar „fiecare stat trebuie să se abţină de la recurgerea la utilizărea armelor împotriva aeronavelor civile în zbor”, iar „în caz de interceptare, viaţa persoanelor aflate la bordul aeronavelor şi siguranţa avioanelor nu trebuie puse în pericol”, prevede, de asemenea, Convenţia.

„În cursul interceptării de către un avion de vânătoare, comandantul de bord trebuie să se supună instrucţiunilor date; Franţa apără acest principiu la fel ca toate statele din lume, întrucât este o problemă de securitate”, explică Direcţia generală franceză a aviaţiei civile (DGAC).

Textul Convenţiei de la Chicago subliniază că „fiecare stat semnatar acceptă să nu folosească aviaţia civilă în scopuri incompatibile cu obiectivele prezentei convenţii”. Cu toate acestea, potrivit DGAC, „zborul Ryanair a fost deturnat din motive care nu au nicio legătură cu aviaţia civilă”.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a afirmat miercuri că a „acţionat în mod legal protejând populaţia” şi a acuzat totodată Occidentul că vrea să-i „sufoce” ţara.

Eventualele recomandări emise în cadrul ICAO ar proveni de la anumite state membre către alte state membre, organizaţia „nefiind dotată ca atare cu putere de sancţionare”, explică Sonia Merad, colaboratoare specializată în drept aerian la FTPA.

Ultimul cuvânt, în cele mai grave cazuri, ar reveni Consiliului de Securitate al ONU, unde Rusia, aliată a Minskului, are drept de veto.

„Nu-ţi asumi responsabilitatea de a fi doborât”

Un pilot de linie, intervievat de AFP sub rezerva anonimatului, a remarcat că există „reglementări internaţionale foarte precise în cazul interceptării de către un avion de vânătoare”. Dar „cazul când un stat acţionează ca un pirat al aerului nu este prevăzut în scenarii”, a spus acesta.

Interlocutorul AFP a apreciat că, pentru colegii săi de pe aparatul Ryanair, care „avea un avion de vânătoare cu rachete sub aripi venit să-l intercepteze, nici măcar nu s-a pus întrebarea. Nu-ţi asumi responsabilitatea pentru a fi doborât”.

„Este o minciună absolută (să se spună) că avionul a fost forţat să aterizeze de către un MiG-29”, a insistat miercuri Lukaşenko, adăugând că „misiunea avionului de vânătoare a fost stabilirea unei comunicări, însoţirea aterizării avionului de călători în caz de urgenţă”.

Echipajul „nu avea altă soluţie decât să urmeze instrucţiunile ce i-au fost date”, a declarat miercuri directorul general al Asociaţiei Internaţionale pentru Transportul Aerian (IATA), Willie Walsh.

„Evenimente ca acestea sunt extrem de rare, dar este foarte deranjant să vezi că un guvern trimite un avion militar să intercepteze un avion de linie din motive evident false”, a adăugat el.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul