În ziua de astăzi, nu foarte multă lume are nevoie de un congelator separat față de combina frigorifică sau de congelatorul din frigider. Dar încă sunt destui cei care preferă să păstreze alimente suficiente, pentru timp îndelungat, de la carne la legume și fructe congelate, conserve pentru iarnă și așa mai departe. Pentru a nu mai spune de cei și cele care preferă să-și congeleze de vara anumite legume de sezon pentru a le avea la dispoziție și iarna. Atunci este momentul în care un congelator, fie el vertical sau orizontal (asa numita ladă frigorifică), devine absolut necesar.
Lăzi frigorifice – oferte
Dacă și tu te-ai decis să achiziționezi un congelator de uz casnic, ai, așadar, două variante: cel clasic, vertical, într-o formă care imită frigiderul, sau unul orizontal, cunoscut mai mult sub numele ladă frigorifică. Cum decizi care este mai potrivit pentru tine și casa ta?
Iată, de exemplu, care sunt avantajele unei lăzi frigorifice:
Mai mult spațiu de depozitare, consum mai redus
Lăzile frigorifice au un consum mai redus de energie, cu aproximativ 20%, față de congelatoarele verticale. Motivul? Aerul rece este mult mai etanșeizat în lada frigorifică, neproducându-se un schimb atât de mare de aer cald-aer rece la deschiderea ușii. În plus, greutatea ușii apasă pe garnitura de etanșare, reducând la maximum scăpările de aer rece.
Avantaj în cazul penelor de curent
Un alt avantaj al lăzii frigorifice este că aceasta este mult mai potrivită pentru depozitarea unor cantități mai mari de produse, fiind o soluție mai avantajoasă și în ceea ce privește produsele voluminoase sau cu forme neregulate.
În zonele cu frecvente căderi de curent, lăzile frigorifice sunt din nou alegerea mai potrivită, acestea menținând mai mult timp produsele congelate. Din cauza închiderii mai etanșe, are pierderi mai reduse de aer rece, astfel că poate rezista mai mult timp deconectată de la curent.
Lăzi frigorifice – oferte speciale emag.ro
Preț mai accesibil
Nu în cele din urmă, prețul este un alt avantaj de luat în calcul. O ladă e o alegere mai bună din punct de vedere economic, fiind mai ieftină raportat la capacitate decât un congelator vertical.
Printre puținele dezavantaje ale lăzii frigorifice comparativ cu congelatorul vertical este spațiul mai mare ocupat într-o casă, respectiv un acces puțin mai dificil la produsele de dimensiuni mici. Congelatorul vertical are, din fabricație, rafturi și cutii de depozitare ușor accesibile și bine compartimentate. Lada frigorifică, în schimb, nu permite un acces la fel de ușor la produsele congelate.
În fine, nu în ultimul rând, având încuietori, lada frigorifică este mai sigură pentru casele cu copii mici și curioși iar pe timp de vara este absolut necesara.











