Dintre toate parcurile cartierului Jette, în care locuiesc, Parcul cu Nisip este cel mai iubit de către fiică-mea, fiindcă-i plin de nisip (1) și de copii (2). Mie nu-mi convine deloc s-o duc acolo, că trebuie să stau în soare lângă mămici care fumează, dar n-am ce face: în parcurile umbroase și fără mămici, copilul „se plictisește”.
Așa m-am împrietenit cu Artiom. Adică, mai întâi cu Artiom și apoi cu sora lui, Celestina; Artiom are șase ani, Celestina are nouă, iar ei sunt singurii copii care vin singuri în Parc, ceea ce este cam ciudat. Văzând-o pe fiică-mea construind un castel, Artiom a sărit s-o ajute, mai întâi la săpat fundația (o gropiță), apoi la cărat apă cu găletușa din lac, și în final la asamblatul turtelor de „noroi” care au alcătuit castelul. Atrasă de acțiune, Celestina a venit să se uite, dar nu s-a băgat în jocul celor mici, ci s-a așezat pe băncuță lângă mine și-a zis: „Eu sunt Celestina”.
De atunci am și eu ce face în Parcul cu Nisip. Dacă nu apar cei doi copii, ne plictisim amândoi, dar când vin, atunci e de bine: Artiom mă învață rusește cât se joacă fetele între ele (prinți, chestii), iar Celestina mă învață flamandă atunci când fiică-mea este cuprinsă de febra imobiliarelor și îl trimite pe Artiom cu găletușa.
Sunt excelent educați. Celestina vorbește flamanda, româna, rusa și engleza, în timp ce Artiom va începe engleza abia la anul, deci deocamdată e doar trilingv. Și dacă se mai ceartă cu fetița mea (care – având cinci ani – e și fată și mică, trebuie să asculte de el, că e băiat și e mai mare), nu-i trage niciodată vreo lopățică-n cap și nici nu-i aruncă nisip în ochi (Parcul e plin de părinți care se ceartă neîncetat din aceste motive). Iar Celestina are un vocabular uimitor de bogat în toate limbile ei, un comportament bine controlat, dar în același timp vorbește dezinhibat cu orice părinte care i se adresează; nu e niciodată obraznică, dar nici nu se intimidează.
Până când, o dată, cineva i s-a adresat în franceză. A răspuns politicos, dar cu evident dezgust în voce. Am întrebat-o, după ce respectiva mămică s-a îndepărtat: „Chiar, Celestina, de ce nu mi-ai spus că știi și franceza?”. A tăcut câteva secunde lungi, apoi mi-a răspuns cât de poate de clar: „Francezii sunt murdari”.
Asta-i toată povestea din Parcul cu Nisip. De acum urmează povestea mea, adică ce-am aflat vorbind cu cei doi frați – de fapt, mai mult cu Celestina: au venit acum șase ani de la Chișinău, când Artiom era bebeluș; locuiesc într-un bloc lipit de Parc, iar mami a lor are încredere să-i trimită singuri, că se uită la ei de pe terasă; ambii părinți lucrează „la birou” și fiecare are mașina lui cu care merge acolo, când nu muncește de acasă; se duc des la Chișinău, cam de patru ori pe an; sunt amândoi la o școală flamandă, aceeași unde au făcut și grădinița – Artiom este în clasa întâi, iar ea în clasa a patra; amândurora le place foarte mult la școală, doar că Artiom este bun și la sport, iar ei nu prea-i place sportul, ci matematica și limbile străine, în afară de franceză; că toți copiii de la școală sunt curați și frumoși, nu ca la francezi; că ei doi nu au prieteni aici în Parc, pentru că toți vorbesc în limba asta.
Pe scurt, Celestina era (este) îndoctrinată. Singurii oameni buni, adică flamanzii, sunt nevoiți să se apere mereu împotriva celor murdari (francezii) și a celor răi (olandezii): când flamanzii ies din Flandra sunt obligați să vorbească fie în franceză (limbă de murdari), fie în olandeză (limbă de încrezuți), ceea ce ei nu vor, deși cunosc ambele limbi; tot ce vor ei (flamanzii) e să fie lăsați în pace, să vorbească în limba lor („cea mai frumoasă din lume”, evident), și să aibă treabă numai ei între ei, nu cu alții – cu nimeni. Așa ar fi ei fericiți. Așa le spun doamnele la școală, și Celestina nu le pune spusele la îndoială: doar aude și ea, cu urechile ei, cât de urâtă e franceza! „Ce bine de dumneavoastră, domnu’ Mihai, că n-o știți!”.
Da, eram și eu conștient că în Bruxelles-ul majoritar francofon, flamanzii se simt discriminați lingvistic și că, speriați de amenințarea „morții națiunii”, și-au deschis de-o vreme școlile pentru copii imigranților (aici, școlile și grădinițele flamande sunt considerate mai bune decât cele cu predare în franceză. Dar și mai elitiste. Condițiile de acceptare a copiilor sunt mult mai stricte); dar nu-mi imaginam că lucrurile au mers atât de departe. Numai că nu ăsta este subiectul.
Celestina este un caz poate unic de copil dublu îndoctrinat. Iar cele două îndoctrinări s-au condiționat reciproc, s-au „pupat”, ca să zic așa. La școală i se spune ce i se spune, iar acasă i se spune, în română și în rusă, că românii sunt săraci și răi pentru că vor să distrugă Republica, iar rușii sunt bogați și răi pentru că vor să distrugă Republica. Mai simplu spus: părinții ei fac parte din elita moldovenistă și își educă fiica și fiul accordingly. Ambii părinți ai copiilor vorbesc patru limbi, ceea ce nu-i deloc neobișnuit pentru intelectualitatea chișinăuană (româna, rusa, engleza și franceza), par persoane capabile profesional și cel puțin înlesnite cu banii, dar motivul pentru care s-au decis să scoată din copii niște patrioți flamanzi rămâne complet obscur pentru mine.
Altceva e interesant. Iată ce scrie Lucifer aici pe platformă (07/08/2021 At 11:04), comentând la „Articolul lui Putin”: „Unele lucruri, ca de exemplu Idealul naţional, nu trebuie persiflate”. M-am simțit dator să-i răspund (09/08/2021 At 9:05): „Care este Idealul Național? N-aș vrea să vă supăr persiflându-l, dacă aș ști care e. Dar nu știu. Mă ajutați cu o definiție, s’il vous plaît? Mulțumesc!”. Neobișnuit de scurt pentru un comentator, Lucifer mi-a replicat (09/08/2021 At 21:10): „Marea Unire.”
