Criteriul National

„Arctic prezintă funcții din viața ta” printr-o nouă campanie de imagine

„Arctic prezintă funcții din viața ta” printr-o nouă campanie de imagine
iulie 25
14:27 2019

Key Visual - Washing

Arctic, brand aflat în topul preferințelor românilor de aproape 50 de ani, lansează campania „Arctic prezintă funcții din viața ta” și aduce în prim-plan funcțiile aparatelor electrocasnice într-o manieră inedită.

Aproape de familiile românilor și cunoscând obiceiurile și tradițiile acestora din interior, Arctic este un brand apreciat pentru calitatea produselor, pentru expertiza în domeniul electrocasnicelor, dar și pentru faptul că s-a adaptat constant nevoilor consumatorilor, inovând și dezvoltând permanent portofoliul de produse în acord cu evoluția pieței.

„Noua campanie vine în continuarea platformei Știm familiile de români din interior și face trecerea spre o abordare orientată către tehnologie. Am fost dintotdeauna aproape de familiile de români, de aceea știm că momentele petrecute alături de cei dragi sunt foarte importante. A venit ca un pas firesc pentru noi ca funcțiile și tehnologiile electrocasnicelor Arctic să țină cont de nevoile consumatorilor noștri, astfel încât să le permită să petreacă timp de calitate împreună. Arctic este prezent constant în topul celor mai puternice brand-uri din România datorită faptului că a fost și continuă sa fie un etalon în materie de tehnologie, oferind în același timp un raport calitate-preț optim”, a declarat Daniela Costi, Brand Manager Arctic.

În cadrul campaniei au fost dezvoltate materiale video aferente fiecărei categorii, dar și pentru comunicarea beneficiilor reprezentate de extragaranție. Video-urile sunt găzduite de un landing page dedicat, iar campania este activă pe website, pe platformele de social media ale brand-ului, pe blog, pe stații de radio naționale cu audienta ridicată, precum și la retaileri.

„Arctic este un brand ce se reinventează permanent, atât la nivel tehnologic, dar și la nivel de abordare. Faptul că românii știu că produsele noastre vin cu cel mai bun raport calitate-preț ne-a determinat să mutăm dialogul și mai mult în zona de tehnologie. Pentru această campanie am implementat și un mod nou de lucru: Working in Squads – format din echipe cross funcționale atât pe verticală cât și pe orizontală. Acest mod de lucru ne-a ajutat să creștem agilitatea și să dezvoltăm în timp real procesul de îmbunătățire a performantei

campaniei. Din echipa de campanie fac parte agențiile: Publicis Dialog – lead agency, Infinit Solution – digital agency și Stereotip – producție video, avându-l pe Andrei Tănase în rolul de regizor”, a declarat Gabriel Eremia, Marketing Director Arctic.

Arctic este cel mai cunoscut brand în ceea ce privește notorietatea spontană și cea asistată*, precum și lider de volum în piața de electrocasnice din România**. Brandul oferă o gamă completă de peste 160 de produse, de la aparate frigorifice, mașini de spălat rufe sau vase, uscătoare de rufe, aragaze și hote, până la electrocasnice încorporabile (plite și cuptoare), dar și un pachet complet de servicii.

Arctic deține cea mai mare rețea de service cu acoperire la nivel național, ce asigură consumatorilor servicii de calitate pe întreaga durată de viață a produselor, alături de consultanță specializată. În plus, produsele Arctic beneficiază de cinci ani garanție, iar consumatorii au posibilitatea de a le testa timp de 45 de zile.

Anul acesta, Arctic a fost declarat, în cadrul studiului ICEARTIAS Best Buy Award, drept brandul ce oferă cel mai bun raport calitate-preț. Certificarea a fost acordată ca urmare a răspunsurilor oferite de un eșantion reprezentativ la nivel național, de 1.200 de români. Respondenții au fost întrebați care este brand-ul de electrocasnice care oferă cel mai bun raport calitate-preț din România, în topul preferințelor fiind votat brand-ul Arctic. Misiunea studiului ICERTIAS Best Buy Award este de a cunoaște experiențele utilizatorului și percepțiile referitoare la produsele și serviciile despre care aceștia consideră că oferă cel mai bun raport preț-calitate.

*Conform studiului cantitativ Ipsos, Martie 2019.

**Conform studiului cantitativ GFK, Mai 2019.

Despre autor

Razvan

Razvan

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul