O multitudine de reacții vis a vis de modificarea legilor din domeniul Justiției nu au întârziat să apară.Președintele Klaus Iohannis a spus că propunerile ministrului Tudorel Toader reprezintă „un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție”.
„Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție. România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană. Ar fi în defavoarea țării noastre ca, după toate eforturile depuse până acum, să ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justiției. Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare”, transmite președintele Iohannis, printr-un comunicat.
Reforma anunțată de ministrul Toader include mai multe modificări care ar spori presiunile politice asupra sistemului judiciar din România:
1) excluderea președintelui din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a procuorului general
2) înființarea unui parchet special care să-i ancheteze pe magistrați
3) trecerea Inspecției Judiciare sub controlul Ministerului Justiției
Modificările propuse de Tudorel Toader au fost criticate de Ministerul Public, societatea civilă și partidele de opoziție. Iată și câteva dintre cele mai importante reacții din presă:
- Agentia Hotnews scoate în relief : De ce sunt profund nocive pentru Justiție propunerile ministrului susținut de PSD și ALDE
- Jurnalistul Liviu Avram e de părere că tocmai legile lui Tudorel Toader se aseamănă ca atunci când sluga se bucură că devine sclav
- Experta anti-corupție Laura Ștefan într-un interviu a prezentat cum anume a fost posibilă trecerea Inspectiei Judiciare la MJ , ce este un lucru foarte periculos.
- De asemenea, unul dintre cei mai inspirați și vehemenți contestatari ai acestor decizii, domnul jurnalist Vlad Petreanu a realizat o radiografie intitulată : O bandă de tâlhari a ocupat România. Rezistența e o datorie patriotică!
- Omul de televiziune Moise Guran a punctat un aspect ce reiese din context. Atacul de acum urmărește aceleași scopuri ca cel din iarnă, doar că de data asta e mai învăluit, mai calculat, mai greu de înțeles.
- Nu în ultimul rând, analistul Radu Vancu a expus cu lux de amănunte tot ceea ce s-a petrecut cu…proiectul lui Toader ce, din punctul domniei sale este o încercare totală de a subordona justiția politicului.
Sursa foto : Mediafax ,ReporterIS
Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național