Federația Elevilor din România condamnă adoptarea proiectului de Ordonanță de Urgență de către Guvernul Dăncilă și privarea elevilor de dreptul lor la transport redus și decontarea navetei în favoarea satisfacerii baronilor locali și a transportatorilor. Pe data de 25 iunie 2019, Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care a eliminat transportul în trafic județean din sfera serviciilor publice, făcând să dispară obligațiile (de serviciu public) transportatorilor de
Actualitate
Miercuri, 26 iunie 2019, la ora 12, Academia Romana a gazduit lansarea volumului aniversar Sub semnul lui Hippocrates, scris de acad. Victor Voicu, vicepresedintele Academiei Romane si prededintele Sectiei de Stiinte mefadicale a Academiei Romane. Lansarea este parte din proiectul multianual de sustinere a artei si de promovare a autorilor contemporani in Romania si strainatate. La acesta proiect participa artisti romani contemporani, personalitati marcante ale vietii culturale, sociale si politice.
Plita electrică este o parte vitală a oricărei bucătării. Există câțiva factori pe care trebuie să îi iei în considerare atunci când alegi o plită electrică care să corespundă cel mai bine necesităților tale. Tipul de plită, spațiul disponibil și ce mâncăruri vrei să gătești influențează aparatul pe care ar trebui să îl alegi. Urmează ghidul nostru simplu de cumpărare și vei găsi plita electrică ideală pentru tine, incearca eMag!
Decorul din casa aduce un aport in modul in care cei care locuiesc se simt in fiecare zi. El se alege in functie de dorintele si placerile lor si reprezinta liantul intre mobilier si forma de expresie personala. Fructele de plastic sau alte materiale sunt utilizate des in bucatarii si alte spatii din casa cu diverse intrebuintari. Fructele decorative din curte Atunci cand vrei sa iti imbunatatesti aspectul mesei din
Obiectele de decor ne infrumuseteaza viata si ne ajuta sa ne exprimam stilul personal prin culorile lor, formele si ideile pe care le punem in practica alaturand astfel de obiecte intr-o forma care sa ne bucure. Printre ele putem sa amintim si de tablouri, statui, pietre decorative sau vaze si sfesnice. Sfesnicul este un obiect care are ca functie principala, suportul unei lumanari. Suporturile pentru lumanari sunt modalitati creative de
Oricine viseaza la a avea o casa isi imagineaza un semineu arzand si are placerea de a vedea focul, de a simti caldura emanata de el intr-o noapte de iarna rece, de a se relaxa stand in apropierea lui. In momentul actual este posibila aceasta varianta intr-o versiune moderna, actualizata, care sa aduca un plus de decor in casele care sunt in tendinte. Spatiile care includ seminee moderne sunt scoase
A trăi înseamnă a alege. De aceea, în fiecare moment al vieţii noastre suntem confruntaţi cu dileme, viaţa fiind un joc în care suntem mereu obligaţi să apreciem cartea pe care vom miza. A ne plânge de diferenţele noastre de potenţial înseamnă a nega o evidenţă. Viaţa este variată, este mai mult decât orice, iar piesa de teatru în care evoluăm ,la figurat ne distribuie rolurile diferit, în aşa fel
Betonul elicopterizat este unul din cele mai rezistente tipuri de beton folosit pe suprafetele unde exista trafic intens si de mare tonaj. Principalele zone in care acest tip de beton este excelent pentru a fi utilizat, sunt: in hale, depozite, fabrici, parcari, si altele. Oricum, acest tip de beton cu aspect lucios care se poate asemana cu o oglinda, poate fi aplicat si pe suprafetele mici precum propriul garaj de acasa. Cand avem in vedere o
De ce sunt indragite pacanelele cu septari si speciale Viata este plina de lucruri bune. Este plina de riscuri si in special este plina de tehnologie. Cum tehnologia este extrem de bine dezvoltata in secolul nostru, cu telefonul putem face orice! Avem astfel acces la orice parte din lume dorim. Putem sa ne bucuram de tot ceea ce acesta ne ofera, la doar un click distanta. Acestea fiind spuse, ne










