Premierul Marcel Ciolacu se află astăzi, 17 octombrie 2023, în Statul Israel, unde va avea întâlniri cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu reprezentanții comunității românești din această țară afectați de deteriorarea situației de securitate din zonă, a anunțat marți Guvernul.
Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
- Oficialii români au ajuns în Israel cu un avion militar și cei doi premieri vor susține declarații comune de presă în jurul orei 12:45, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
De asemenea, prim-ministrul României va avea o întrevedere cu Menachem Hacohen, Mare Rabin al comunității evreiești din România în perioada 1997-2011.
- ”Am mers în vizită în Israel pentru a transmite mesajul nostru de solidaritate poporului israelian și un puternic semnal de sprijin importantei comunități românești care trăiește în această țară.
- În vremuri atât de tulburi, România continuă să fie un factor de stabilitate, să apere pacea, valorile democratice, drepturile omului și să combată cu fermitate terorismul, antisemitismul, xenofobia și discursul incitator la ură”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul României și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, vor susține declarații comune de presă, care vor fi transmise LIVE pe canalele oficiale ale Guvernului.
Premierul Marcel Ciolacu va fi însoțit în vizita în Statul Israel de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, deputatul Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, și ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid.
Peste 2100 de români, repatriați până acum din Israel
Peste 2.100 de cetățeni români au fost repatriați până acum din Israel, a anunțat vineri 13 octombrie Administrația Prezidențială, care a precizat că preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică cu omologul său israelian, Isaac Herzog.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul convorbirii, Iohannis a condamnat încă o dată atacurile teroriste inacceptabile împotriva Israelului şi a exprimat regretul că aceste acte violente s-au soldat cu numeroase victime în rândul civililor nevinovaţi.
350 de cetățeni români și membri de familie sunt în fâșia Gaza. Peste 200 au cerut sprijin pentru repatriere
Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE, a declarat luni pentru HotNews.ro că Ministerul Afacerilor Externe are în atenție un număr de 350 de cetățeni români și membri de familie care sunt în Fâșia Gaza. Dintre aceștia, peste 200 au solicitat până în prezent sprijin în vederea evacuării.
„Suntem în contact cu cei care ne-au solicitat sprijin în vederea evacuării în timp real. Până în prezent situația din teren nu a permis evacuarea în condiții de siguranță. Aceștia sunt relativ grupați în apropiere de Rafah. Avem pregătite toate planurile în vederea evacuării în siguranță a acestora”, a declarat Radu Filip pentru HotNews.ro.










