Criteriul National

Oare, TRIUMVIRATUL va mai exista și cu noua conducere a Ministerului Justiției?

Oare, TRIUMVIRATUL  va mai exista și cu noua conducere a  Ministerului Justiției?
iunie 26
06:47 2023

Despre Matei, Neprihănitul! am încetat să mai vă scriem o perioadă căci am așteptat să vedem dacă are bunul simț de a se retrage după rușinoasa evadare din interiorul penitenciarului pe care îl conduce spre prăpastie.

Desigur, acesta nu era decât ultima picătură ce umplea paharul a incompetenței lui Zeus!

Să trecem la un mic rezumat al faptelor (probate și relatate) acestui ofițer școlit la una dintre  școlile  de unde ai pretenții că vor ieși polițiști nu hoți cu acte (Academia de Poliție).

Te face să te întrebi dacă a intrat pe bune sau a trișat, căci nu pare să se ridice mai sus de așteptările pe care le ai de la un soldat.

Pentru o mai clară sinteză, vă vom preciza și ce s-a întâmplat în realitate(†).

– trimis în judecată pentru furturile din popota unității,

(†) dosarul stagnează nejustificat la organele de cercetare penală;

– umilit de deținuții pe care nu mai poate să îi refuze, de care a primit atenții și nu numai,

(†) aceștia au fost eliberați, transferați sau mutați pentru a masca cele întâmplate de către ceilalți membrii ai Triumviratului;

– lipsă de probitate în față polițiștilor de penitenciare din Penitenciarul Ploiești,

(†) minte personalul asupra nivelului ridicat de verticalitate și corectitudine ce sta la baza argumentelor lui subiective, în contradictoriu cu faptele evidente: salarii de merit, împuterniciri, mutări, etc.;

– compromis în propria-i ogradă când un fost deținut a venit să îi ceară bunurile înapoi,

(†) a încălcat disciplina de organizare crezând că lumea nu va spune despre obiceiurile lui dacă pedepsește așa oamenii;

– încercarea de a lovi în “opoziția formată la nivelul unității” contra ilegalităților pe care le face sau le cere a fi făcute de către cadre,

(†) comisii de disciplină, refuzul de a plăti drepturi, cercetări administrative, unde inamicii lui Zeus pică ca muștele, nevinovați;

– numeroasele comisii de disciplină împotriva lui făcute de către cei cu coloană vertebrală pentru stoparea acestui “ofițer” de cartier,

(†)  clasarea sau lăsarea să iasă din termen de către prietenii din ANP și mai nou M.J;

– mutarea forțată a cadrelor, în special agenți, pentru a susține niște interese personale ale lui și ale ANP-ului,

(†) lipsa masivă de personal din cadrul sectorului siguranța și regim,  în contrast cu protejații personali ai lui sau a celor ce îl deservesc ce își desfășoară activitatea la programul normal de lucru, ce nu mai au loc prin birouri de câți sunt de mulți;

– încercarea de a împuternici preferații prin curte (fără experiența sau chef de muncă): șef serviciu siguranța deținerii: “preferatei lui” cu 2 ani vechime, director adjunct siguranța si regim, a unuia care nici munca lui nu o face de ani.

(†) Oița lui preferată pare că e mai matură decât Zeus și își așteaptă rândul la împuternicire pentru a nu da motive de a fi arătată iar cu degetul. Deja e prea târziu,… Ne rezervăm ca despre cei doi să vă mai povestim separat, în altă investigație.

– politica de personal făcută doar pentru a putea corupe sistemul, dând la o parte oameni valoroși, cu experiența care nu doresc să încalce legea,

(†) politica pumnului în gură contra colegilor, forțarea fostului director adjunct de a renunța la post prin controale trimise cu dedicație de prietenii lui Zeus din Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Dar susținut de bunul său prieten Ilie Marian, ajuns director general adjunct împuternicit și de super agentul Halchin Dan, director general al sistemului penitenciar, deci de ceilalți doi membrii ai Triumviratului, este greu să răzbești momentan.

Este de la sine înțeles că PENITENCIARUL este o parte deosebit de importantă din dreptul execuțional penal și trebuie APĂRATĂ de asemenea oameni corupți!

Indiferența TRIUMVIRATULUI față de lege devine o eclipsă totală a acestui sistem față de dreptate. Aceasta este realitatea pe care de un an de zile o tot spunem.        Dovadă după dovadă am realizat ce acum putem spune: că Matei! Neprihănitul!, Zeus din Penitenciarul Ploiești este un adevărat și trist exemplu al decăderii unui sistem, sistem de apărare al acestui popor,  că setea lui de bani și de putere l-a făcut să derapeze de la orice normă legală… arătându-și boala de care suferă cu adevărat: iluzia grandorii.

Iată de ce, dorim să atragem atenția doamnei ministru Alina Gorghiu asupra necesității schimbării imediate a acestor oameni pentru a putea începe o nouă pagină a acestui sistem.

Doamna ministru, vă rugăm aplecați-vă asupra acestor probleme, căci sunt cât se poate de reale și actuale!

Va urma! (Cristina T.).

      N. R – Precizam ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficia” de detinuti la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.

Totodata, reamintim ca, povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.

Tupeu de fiu de SRI-ist,  tipic serviciilor secrete

Am asistat cu stupoare ca in anumita parte a presei locale apar anunturi cu disponibilitatea Penitenciarului Ploiesti de a pune la dispozitie societatilor interesate, detinuti pentru diverse munci, incercand sa fie construita o aparenta de legalitate, dupa ce aceste servicii au fost remise, cu dedicatie si cointeresat catre Recop Recycling SRL si Muresan Catalin.

In fapt, sub protectia sefului ANP si al consilierului MJ (Ungureanu Tiberiu) s-a incearcat o NOUA musamalizare ordinara

Iata ca este a doua musamalizare ordinara, in decurs de 3 ani de zile:

Prin Nota de Constatare nr 6104/6870/7459/05.06.2020, D.I.P (Directia Inspectie Penitenciara), sub semnaturile comisarilor Marian Popescu, Roxana Ionita si aprobat de actualul consilier al Ministrului Justitiei, Ungureanu Tiberiu (care la aceea data era seful Directiei) se constata o serie de ilegalitati cu conotatii penale si in loc sa se sesizeze organele de cercetare penala pentru furturile si falsurile depistate propun o serie de masuri, printre care sesizarea comisiei de disciplina din cadrul MJ impotriva lui Constantin Brazan (directorul Unitatii la aceea data), Valentin Matei, director adjunct la aceea data.

Drept justă  pedeapsă pentru merite deosebite , domnul director Brânzan Celestin a fost recompensat de domnul director general ANP Ungureanu Tiberiu  cu spor de 50%, pe termen de 6 luni, anul 2020 deși în nota nr.6104 din 05.06.2020, domnul Ungureanu Tiberiu (actualmente consilier al Ministrului Justitiei) aprobă sesizarea comisiei de disciplină din cadrul ANP pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev.de .art.140 lit.b,l,p,coroborate cu prevedetrile art.119,lit.a din Legea nr.145 din 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, pentru deficiențele identificate în prezenta notă de constatare în sarcina acestuia. Ulterior, Branzan Celestin s-a pensionat, cu pensia „umflata”, pe bani publici, inlocuitor la comanda fiind promovat, tot pentru „merite deosebite”, comisarul sef Valentin Matei care fusese propus spre cercetare la comisia de disciplina.

Furturile din cadrul Penitenciarului Ploiesti si falsurile fac obiectul mai multor dosare penale si chiar daca s-a incercat musamalizarea, un judecator de camera preliminara a constatat cele de mai sus si a dispus continuarea cercetarilor.

In serialul nostru am devoalat toata aceasta operatiune, cu documente si am constatat cum se FURA in Penitenciarul Ploiesti (de la gresie, frigidere, cuptoare, etc – pana si branza au incercat sa o fure), falsificarea gestiunilor si ale actelor contabile si persoanele implicate. Cert este ca s-a furat din bani publici si cei care au furat si au girat falsurile au fost promovati si rasplatiti cu sporuri de 50% la salariu. Sa ne intrebam acum oare de ce? Este prea devreme, dar am constatat si  la „eliberarea” unor detinuti celebrii, la care vom reveni. (Cristina T.).

Care sunt legaturile periculoase dintre Penitenciarul Ploieşti, „administratia la firul ierbii”, Muresan din mafia deseurilor si Tymbark?

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, reactioneaza prin I.G.P.R si sesizeaza organele de cercetare penala cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul