Criteriul National

Summitul G7 de la Hiroshima: SUA anunță noi sancțiuni „semnificative” împotriva Rusiei / PLUS: La ce ne putem aștepta și ce speră liderii care vor participa

Summitul G7 de la Hiroshima: SUA anunță noi sancțiuni „semnificative” împotriva Rusiei / PLUS: La ce ne putem aștepta și ce speră liderii care vor participa
mai 19
01:16 2023

Statele Unite au decis noi sancțiuni „semnificative” care vizează „mașina de război rusă”, a declarat un înalt oficial american, cu puțin timp înainte de începerea summitului G7 de la Hiroshima (vestul Japoniei), vineri, la care va fi prezent președintele Joe Biden, relatează AFP. Agenția franceză de presă punctează, totodată, care sunt speranțele liderilor care vor participa la această întâlnire.

Președintele francez Emmanuel Macron poartă o discuție cu președintele american Joe Biden, la summitul G7Foto: Lukas Barth / AP / Profimedia

Această inițiativă americană vine într-un moment în care liderii principalelor democrații industrializate trebuie, în special, să cadă de acord în Japonia asupra unor măsuri mai dure împotriva Rusiei și să găsească o linie comună în fața creșterii puterii militare și economice a Chinei.

Măsurile SUA sunt menite să „restrângă în mod semnificativ accesul Rusiei la produsele necesare capacităților sale de luptă”, potrivit unui înalt oficial al administrației Biden.

Acestea vor împiedica „aproximativ 70 de entități din Rusia și alte țări să primească mărfuri exportate din SUA, adăugându-le pe lista neagră a Departamentului de Comerț”, a adăugat oficialul, invocând peste 300 de noi sancțiuni împotriva „oamenilor, organizațiilor, navelor și aeronavelor” din întreaga Europă, Orientul Mijlociu și Asia.

Alți membri ai G7 – care reunește Statele Unite, Japonia, Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Canada – se pregătesc și ei să „impună noi sancțiuni și bariere în calea exporturilor”, a spus el.

G7 va depune eforturi pentru a perturba aprovizionarea militară rusească, pentru a elimina lacunele în ceea ce privește eludarea sancțiunilor, pentru a-și reduce și mai mult dependența de energia rusă, de a continua să restricționeze accesul Moscovei la sistemul financiar internațional și de a angaja să înghețe activele rusești până la sfârșitul războiului.

G7 vizează industria rusă a diamantelor și vrea să facă din India un aliat

Un oficial al Uniunii Europene a anunțat joi că discuțiile G7 se vor concentra pe industria rusă a diamantelor, care aduce câteva miliarde de dolari Moscovei în fiecare an.

„Credem în limitarea exportului comerțului rusesc în acest sector”, a spus sursa, adăugând că adeziunea Indiei, unul dintre principalii importatori de diamante, ar fi, de asemenea, crucială pentru succesul oricărei noi măsuri.

Liderii G7 vor putea să-și prezinte propunerea direct premierului indian Narendra Modi, a cărui țară are legături militare strânse cu Rusia și care a refuzat să condamne invazia Ucrainei de către Moscova.

India este una dintre cele opt țări terțe ai căror lideri au fost invitați la summitul de la Hiroshima: o modalitate pentru G7 de a încerca să aducă unele state reticente să se opună războiului Rusiei în Ucraina și ambițiilor militare crescânde de la Beijing.

Suspans cu privire la participarea lui Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat să vorbească prin videoconferință în weekend. Guvernul japonez a exclus posibilitatea ca acesta să vină în persoană, dar speculațiile au persistat.

Discuțiile G7 vor începe oficial vineri după-amiază, după fusul orar al Japoniei, după o vizită a liderilor la Hiroshima Peace Memorial Park.

Șefii de stat și de guvern vor depune coroane de flori la cenotaful din Hiroshima, care comemorează aproximativ 140.000 de oameni uciși de bomba atomică a SUA la 6 august 1945.

Japonia vrea să introducă dezarmarea nucleară pe ordinea de zi

„Sper că aici, la Hiroshima, G7 și liderii altor țări își vor arăta angajamentul față de pace, de care istoria își va aminti”, a declarat joi premierul japonez Fumio Kishida care are rădăcine familiale și politice la Hiroshima și ar vrea să intruducă dezarmarea nucleară pe ordinea de zi.

Exprimarea dorinței lui Kishida ar trebui totuși să rămână simbolică, deoarece Statele Unite, Regatul Unit și Franța dețin mii de focoase nucleare, iar ceilalți membri ai G7, inclusiv Japonia, sunt acoperiți de „umbrela nucleară” americană.

Speranțele de progres în materie de dezarmare sunt și mai diminuate de contextul tensiunilor sporite cu alte puteri nucleare precum Rusia, Coreea de Nord și China.

Biden, al doilea președinte american în exercițiu care vizitează Hiroshima

Biden va deveni doar al doilea președinte american în exercițiu care va vizita Hiroshima, dar, ca și Barack Obama în 2016, este puțin probabil să ceară scuze Japoniei.

Germania vrea ruperea dependenței

Pe lângă Ucraina, agenda va fi dominată și de China și diversificarea lanțurilor de aprovizionare ale țărilor G7 pentru a se proteja de riscul „coerciției economice” din partea Beijingului.

„Vrem să organizăm relațiile globale de aprovizionare, comerț și investiții în așa fel încât riscurile să nu fie crescute de dependența de anumite țări”, a spus cancelarul Olaf, joi, Scholz, fără a cita China.

Dar în mod clar evenimentul din Japonia se va axa și pe strategia care urmează a fi aplicată pentru a „contracara influența crescândă a Chinei în lume”.

China îi găzduiește pe aliații lui Putin într-un summit aproape concomitent cu cel G7

Reuniune de la Hiroshima are loc în timp ce joi preşedintele chinez Xi Jinping i-a primit pe omologii săi din cinci foste republici sovietice din Asia Centrală în cadrul unui summit istoric destinat să strângă legăturile regionale și înlocuiască influența rusă în Asia Centrală.

„Xi Jinping vrea să se prezinte ca un conducător capabil să promoveze dezvoltarea şi pacea în lume”, a declarat pentru AFP Zhiqun Zhu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Bucknell, în SUA.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul