Criteriul National

Grupul maghiar MOL contestă majorarea tarifelor pentru transportul petrolului rusesc prin conductele care trec prin Ucraina și Croația

Grupul maghiar MOL contestă majorarea tarifelor pentru transportul petrolului rusesc prin conductele care trec prin Ucraina și Croația
aprilie 30
10:49 2023

Grupul petrolier ungar MOL se aşteaptă să poată alege între ţiţeiul rusesc sau din alte surse pentru rafinăriile sale până în 2026, a declarat pentru Reuters preşedintele şi directorul general al acestuia, Zsolt Hernadi, prin implementarea de investiţii substanţiale, scrie news.ro.

Benzinărie MOLFoto: Gabriel Preda / Alamy / Alamy / Profimedia

MOL deţine rafinării în Ungaria şi Slovacia, fără ieşire la mare, ambele fiind alimentate de tronsonul sudic al conductei Drujba.

Importurile prin Drujba au fost întrerupte în noiembrie anul trecut, când o rachetă rusă a lovit o centrală electrică din Ucraina, care furniza energie electrică pentru o staţie de pompare, evidenţiind riscurile aprovizionării.

Hernadi a spus că MOL plănuieşte să finanţeze parţial investiţiile tehnologice de 500-700 de milioane de dolari necesare pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare a rafinăriilor Dunărea şi Slovnaft, faţă de petrolul Urals, din fondurile Uniunii Europene.

„Ne-am dori să putem decide în mod liber la sfârşitul anului 2025 când, cât şi ce tip de petrol vrem să trimitem în ce rafinărie… până la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026”, a spus Hernadi în timpul unei interviu la noul sediu al MOL cu vedere la Dunăre din Budapesta.

El a spus că anul trecut doar aproximativ 5% din aportul de petrol al Slovnaft a fost non-rus, dar că această pondere va creşte la aproximativ 30-35%, sau la 2 milioane de tone, până la sfârşitul anului 2023.

Hernadi a spus că MOL luptă pentru a preveni o creştere a taxelor de tranzit petrol în Ucraina şi, de asemenea, în Croaţia.

Operatorul din Croația vrea să crească tariful

Janaf, operatorul de conducte petroliere din Croaţia, doreşte să majoreze taxele de tranzit prin conducta Adriatică, care este ruta alternativă de aprovizionare a MOL, până la de patru ori taxa de referinţă percepută pentru conducta Baku Tbilisi Ceyhan (BTC), a spus Hernadi.

Conducta BTC transportă ţiţei din câmpurile petroliere offshore din Marea Caspică către coasta Turciei.

Hernadi a spus că MOL face prelungiri pe termen scurt la contractul său cu Janaf şi încearcă să negocieze unul pe termen lung.

MOL a avut un contract cu Janaf pentru transporturi de 500.000 de tone de ţiţei pentru conducta Adriatică, până la sfârşitul lunii martie.

Janaf a declarat într-un răspuns pentru Reuters că preţurile serviciilor prin conducta petrolieră şi sistemul său de stocare au fost definite în timpul procesului de negocieri, în conformitate cu regulile care guvernează serviciile sale.

Hernadi a spus că o dispută privind plăţile pentru tranzitul transporturilor de petrol ruseşti prin secţiunea ucraineană a conductei Drujba părea aproape de o soluţie.

El adeclarat că MOL va plăti direct operatorul de conducte din Ucraina Ukrtransnafta pentru tranzitul petrolului rusesc, dar că există încă o dispută cu privire la majorarea taxelor din Ucraina.

MOL, pe creștere anul trecut

„Vom ajusta sistemul de plată”, a spus el, adăugând că discuţiile despre un acord cu Ukrtransnafta sunt în faza finală.

„Există încă dispute, discuţii în desfăşurare cu privire la taxa de tranzit, deoarece a fost semnalată o creştere de mai multe ori (de către Ucraina)”.

Ukrtransnafta nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

În ciuda taxelor excepţionale din Ungaria, MOL a înregistrat anul trecut o creştere a EBITDA pe întregul an la 4,7 miliarde de dolari, de la 3,5 miliarde de dolari în 2021, parţial ca urmare a profiturilor considerabile obţinute datorită petrol rusesc ieftin.

Acest lucru a permis MOL să-şi majoreze dividendul de bază la 150 de forinţi pe acţiune şi, de asemenea, să plătească un dividend suplimentar pentru câştigurile din 2022.

„Dacă nu ne confruntăm cu încă un an negativ, atunci putem menţine pe termen lung acest dividend de bază”, a spus Hernadi.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul