Criteriul National

5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele și a atins o notorietate de 72% la nivel național

5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele și a atins o notorietate  de 72% la nivel național
aprilie 20
12:52 2023

Italian Sparkling Espresso

București, 20 aprilie 2023: Brandul românesc 5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele deschise, aproximativ 50% dintre acestea situate în București, ceea ce explică și notorietatea în creștere, ajunsă la 72% la nivel național și 93% la nivelul capitalei (față de 63% național, respectiv 90% în București înregistrate în urmă cu un an), conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research la începutul anului 2023*. În plus, se remarcă un grad de cunoaștere a brandului semnificativ mai mare, de 86%, în rândul tinerilor cu vârste între 18-24 de ani.

5 to go

În 2023 au fost deschise sau sunt în curs de deschidere aproximativ 50 de cafenele, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile un nou spațiu aduce gustul 5 to go mai aproape de consumatori. Cifra de afaceri la nivel de grup a ajuns la 11.5 milioane de euro în primul trimestru al anului 2023, iar planurile de expansiune continuă. Studiul realizat de brand din dorința de a rămâne conectat cu consumatorii, cu dorințele și nevoile lor, a pus în evidență mai multe informații relevante despre percepția consumatorilor cu privire la brandul 5 to go. Pe lângă notorietatea în creștere, se remarcă un trend crescător și în ceea ce privește intenția de a cumpăra de la 5 to go în viitor, la 74% dintre respondenți (față de 72% în 2022). Conform aceleiași cercetări, top motive pentru care consumatorii aleg 5 to go sunt calitatea produselor (52%), gustul (40%),  proximitatea (38%), faptul că le place brandul (37%) și prețul (32%).

5 to go_always better

Obiectivele principale setate pentru acest an sunt creșterea cifrei de afaceri și a cotei de piață, iar acest lucru îl vom obține păstrând ritmul accelerat de dezvoltare regională, dar și prin diversificarea ofertei din cafenele, care să creeze noi oportunități de consum pentru produsele noastre și să ofere mai multe motive de a intra într-o cafenea 5 to go. Am crezut întotdeauna în importanța construirii unei relații solide cu consumatorii, iar pentru asta suntem întotdeauna atenți la feedbackul lor. Loialitatea clienților noștri și nivelul de notorietate pe care l-am atins se datorează înainte de toate politicii centrate pe consumator și actualizării permanente a strategiei de business, prin care ne propunem să oferim o experiență plăcută, adaptată evoluției pieței, oricărui client care trece pragul cafenelelor noastre. Cercetarea realizată cu ajutorul Reveal Marketing Research ne-a arătat încă o dată că viziunea și valorile pe care am dezvoltat brandul 5 to go sunt percepute și de cei care ne aleg. Astfel, consumatorii asociază 5 to go cu cafea/cafea bună, urmat de rapiditate, aromă și preț bun, care se regăsesc și în filozofia noastră de brand ”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Radu Savopol, cofondator 5 to go

Pentru a susține evoluția spectaculoasă, 5 to go a demarat de curând o campanie națională provocatoare alături de Radio Guerrilla – „Pune-ți semnătura pe 1.000.000 de pahare 5 to go“. Lansată sub forma unui concurs adresat comunității 5 to go, campania îi încurajează pe toți cei care sunt inspirați de brand să creeze un design unic, spectaculos și cool, care să surprindă cât mai fidel spiritul 5 to go, iar câștigătorul își va vedea creația pe 1 milion de pahare, parte din noua colecție RETROGRAND de pahare de 650 ml, dar va câștiga și un premiu în bani, de 3.000 de euro.

Dorobanti_deschidere

Totodată, 5 to go continuă să surprindă prin lansarea de noi produse, precum Italian Sparkling Espresso, adresat în special zonei de retail, și urmărește dezvoltarea masivă la nivel național și internațional. În perioada imediat următoare, acest lucru se va concretiza și prin deschiderea a două noi locații în Ungaria, unde în 2022 a fost deschisă prima cafenea, devenind astfel a patra piață internațională, alături de Marea Britanie, Franța și Belgia.

Alături de serviciile și produsele de calitate premium, evoluția și succesul 5 to go sunt rezultatul eforturilor permanente ale unei echipe de oameni pasionați. Ionuț Lefter, Chief Operating Officer Franchising Chain și Ștefania Scurtu, Head of District Manager 5 to go chain, s-au alăturat echipei 5 to go și au depus eforturi constante pentru consolidarea mărcii 5 to go, contribuind cu idei curajoase.

Despre autor

Razvan

Razvan

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul