Criteriul National

​Preşedintele Emiratelor Arabe Unite susţine revenirea Siriei în familia arabă

​Preşedintele Emiratelor Arabe Unite susţine revenirea Siriei în familia arabă
martie 20
06:42 2023

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite i-a comunicat duminică omologului său sirian că este timpul ca Damascul, mult timp izolat diplomatic, să se întoarcă în familia arabă, în cadrul unei întâlniri la Abu Dhabi, informează AFP, citând presa de stat.

Bashar al-Assad și şeicul Mohamed bin Zayed Al-NahyanFoto: Syrian Presidency / AP / Profimedia

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, alături de soţia sa, Asma, se află într-o vizită oficială în Emirate, a doua sa vizită în Golf după cutremurul din Siria de la începutul lunii februarie, într-un moment în care mai multe ţări arabe reiau contactele cu Damascul.

„Siria nu a fost alături de fraţii săi de prea mult timp şi a sosit vremea să se întoarcă la ei şi la mediul său arab”, a declarat preşedintele emiratez Mohammed bin Zayed Al-Nahyan.

Preşedintele Assad a fost izolat diplomatic după declanşarea reprimării revoltei populare care a degenerat în război civil, în 2011. După cutremurul din Siria, ţările arabe şi-au intensificat contactele şi au trimis ajutoare Damascului.

Anterior, preşedintele emiratez a menţionat că a purtat cu Bashar al-Assad „discuţii ce vizează dezvoltarea relaţiilor bilaterale”, în special pentru a explora modalităţi de consolidare a cooperării pentru a accelera stabilitatea şi progresul în Siria şi în regiune”.

„Poziţia Emiratelor este clară cu privire la necesitatea ca Siria să se întoarcă în” familia arabă, a declarat Anwar Gargash, prim-consilier al preşedintelui emiratez.”Acest lucru a fost confirmat de Alteţa Sa, şeicul Mohammed bin Zayed, în timpul întâlnirii de astăzi”, a scris el pe Twitter.

În cadrul întrevederii de duminică, preşedintele Bashar al-Assad a lăudat rolul Emiratelor în consolidarea relaţiilor dintre ţările arabe, spunând că aceste relaţii ar trebui să fie „fraterne”, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei siriene.

Preşedintele sirian, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul anului 2011, a vizitat Sultanatul Oman pe 20 februarie, o premieră în 12 ani de război în Siria. Un mediator discret, dar important pe scena diplomatică, Oman este una din puţinele ţări arabe, şi singura din Golf, care a menţinut mereu relaţii diplomatice oficiale cu Damascul încă de la începutul războiului.

La sfârşitul anului 2018, Emiratele şi-au redeschis ambasada de la Damasc, iar în martie 2022 Bashar al-Assad a efectuat prima sa vizită într-o ţară arabă, la Abu Dhabi.

Eforturile de asistenţă pentru Siria după cutremur au fost conduse de Abu Dhabi, care a contribuit la întreruperea izolării sale. Emiratele au promis, de asemenea, un ajutor de peste 100 de milioane de dolari, au trimis o echipă de salvare şi au furnizat mii de tone de materiale de ajutor de urgenţă. Ministrul emiratez de externe Abdullah bin Zayed Al-Nahyan a vizitat Siria în februarie, primul înalt oficial din Golf care a făcut acest lucru după cutremur. A fost a doua sa călătorie în Siria anul acesta.

„Emiratele sunt convinse, împreună cu multe state arabe, că a sosit momentul reconcilierii cu Assad (…) şi al revenirii Siriei în Liga Arabă şi în familia arabă”, a declarat politologul emiratez Abdelkhaleq Abdallah.”Emiratele sunt vârful de lance al eforturilor de reconciliere cu duşmanii trecutului şi de transformare a lor în prietenii de mâine”, a spus el.

Ministrul saudit de Externe Faisal bin Farhane a declarat în februarie că este nevoie de o nouă abordare faţă de Siria, care să implice negocieri cu Damascul pentru a face faţă crizelor umanitare.

Preşedintele Assad a fost recent la Moscova, unde a fost primit de omologul Vladimir Putin, care încearcă de mai mulţi ani să apropie Damascul de ţările arabe.

Vizita sa în Emirate are loc la câteva zile după cea făcută joi de secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale din Iran, Ali Shamkhani, într-un context regional marcat de apropierea dintre Iran şi Arabia Saudită.

„Siria nu mai este un teren de confruntare între Iran şi Arabia Saudită”, a salutat preşedintele Assad intervievat de mass-media de stat rusă RT, considerând că acordul dintre puterile regionale este o „surpriză minunată”.”Politica saudită şi-a schimbat direcţia în ceea ce priveşte Siria”, a spus el.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul