Criteriul National

Virgil Popescu, audiat la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm – surse

Virgil Popescu, audiat la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm – surse
martie 07
15:19 2023

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat marți la DNA, în dosarul privind achiziția de măști neconforme de către Romarm, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Virgil Popescu, ministrul EnergieiFoto: Agerpres

La ora transmiterii acestei știri, Virgil Popescu plecase de la DNA.

Conform surselor citate, Virgil Popescu a fost audiat ca martor în dosarul Romarm, la acel moment el fiind ministru al Economiei.

La sfârșitul lunii ianuarie, directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, şi Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, au fost reținuți în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Ulterior, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă. Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii.

În acelaşi dosar, Victor Piţurcă este cercetat, tot sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii DNA explică în referatul cu propunerea de arestare a șefului Romarm – document anonimizat obținut de HotNews.ro – cum a dat statul român aproape două milioane de dolari pentru echipamente de producere a măștilor, care s-au stricat după punerea în funcțiune, iar până la urmă nicio mască nu a fost vândută.

În procesul de atribuire a contractului, Țuțu ar fi luat deciziile de unul singur, nu ar fi cerut specificații tehnice, crezând pe cuvânt ce i-a spus furnizorul și ar fi modificat clauze contractuale în defavoarea statului român.

În referatul cu propunerea de arestare a lui Gabriel Țuțu, aflat la șefia Romarm din decembrie 2019, procurorii DNA descriu cu lux de amănunte unul dintre cele mai mari tunuri date în pandemie.

Gabriel Țuțu este cel care a gestionat toată afacerea prin care Romarm a ajuns să aducă din China utilaje cu care ar fi urmat să producă 8.000 de măști pe oră (fiecare utilaj). Total plată: aproape două milioane de dolari pentru o linie de producție care s-a stricat la scurt timp. Iar măștile care au ajuns să fie fabricate totuși au rămas în depozite, fără ca Romarm să reușească să le vândă.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce șefului Romarm

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor servicii, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul