Criteriul National

O neglijenta si un abuz in serviciu savarsit de numita Tasma V. Tania, agent sef principal la Penitenciarul Ploiesti, poate costa statul roman

O neglijenta si un abuz in serviciu savarsit de numita Tasma V. Tania, agent sef principal la Penitenciarul Ploiesti, poate costa statul roman
ianuarie 18
18:53 2023

La data de 12 ianuarie 2023, începând cu ora 12:00 Sindicatul Europol a participat la ședința privind analiza activităților desfășurate la nivelul Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, aceasta fiind prezidată de către adjunctul directorului general, comisar șef de poliție Cătălin Păștin.

Cu ocazia bilanțului au fost prezentați indicatorii profesionali îndepliniți la nivelul structurii în cursul anului 2022, dintre care putem evidenția că luptătorii din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au participat la peste 3000 de misiuni ce au avut diverse obiective cum ar fi asigurarea protecției magistraților, asigurarea escortelor pentru deținuți, misiuni de pază precum și participarea la activitățile de punere în executare a mandatelor de percheziție domiciliare, atât la nivelul municipiului București, cât și pe raza altor județe din țară, precizeaza sursa citata.

Pe lângă specificul acestor activități, cei din cadrul SAS și-au adus aportul la pregătirea tactică a celorlalți polițiști care își desfășoară activitatea în structurile de ordine publică, susținând în acest sens aproximativ 200 de ședințe, participând totodată și la o serie de concursuri specifice acestui domeniu de activitate ce au fost organizate atât la nivelul Serviciului Român de Informații, cât și la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, la capitolul neajunsuri, în cadrul ședinței s-a adus la cunoștința adjunctului directorului general al DGPMB faptul că la nivelul Serviciului Acțiuni Speciale este necesară îmbunătățirea flotei auto deoarece misiunile operative de intervenție nu mai pot fi asigurate cu mașini ce au motoare de 900 cmc sau 1200 cmc, în condițiile în care la acest moment infractorii utilizează de peste 10 ani autoturisme performante.

Un alt element supus atenției cu ocazia bilanțului, a fost reprezentat de baza logistică precară, sens în care  polițiștii din cadrul SAS au informat conducerea DGPMB cu privire la faptul că pentru asigurarea antrenamentelor, a pregătirii fizice ori a ședințelor de tragere au nevoie de spații corespunzătoare, respectiv poligoane de tragere în care să poată desfășura activități în condiții optime astfel încât să asigure randamentul necesar în contextul în care execută misiuni dintre cele mai complexe împotriva unor infractori extrem de periculoși ale căror moduri de operare înregistrează o evoluție în dinamică, inclusiv din punct de vedere al mijloacelor utilizate.

Cu privire la problemele semnalate de către luptătorii din cadrul structurii, directorul adjunct al Poliției Capitalei a precizat că la nivelul instituției se va ține cont de situațiile prezentate, astfel că vor fi efectuate demersuri pentru remedierea condițiilor de lucru ale acestora, inclusiv în ceea ce privește mijloacele de mobilitate.

Pe parcursul întâlnirii, reprezentantul sindicatului Europol a adus la cunoștința comisarului șef Cătălin Păștin faptul că în ciuda neajunsurilor pe care luptătorii SAS le întâmpină din punct de vedere logistic și a eforturilor pe care aceștia le depun pentru a da randamentul maxim în misiuni, șeful structurii își manifestă tot mai vehement intenția nejustificată, în raport cu misiunile executate, de modificare a programului de lucru al colegilor acestora.

De asemenea, au semnalat în mod preventiv faptul că în țară există situații în care un șefii SAS, cu de la sine putere și în raport de propria pregătire managerială își permit să alarmeze individual anumiți subordonați, solicitându-le ca într-un termen de 30 de minute să se înfățișeze echipați în fața ”domniilor lor”, contrar tuturor prevederilor legale referitoare la mecanismul de creștere a capacității operaționale a unității de poliție. Iar în același timp am subliniat faptul că astfel de personaje ce nu trebuie să devină exemple de bune practici manageriale ar trebui să înțeleagă că funcția de șef serviciu nu este echivalentă cu funcția de șef al unei unități de poliție, care este singura persoană în drept care poate să dispună măsuri privind alarmarea efectivelor unității.

Față de aceste aspecte, adjunctul directorului general al Poliției Capitalei a precizat că nu este de acord cu astfel de abordări, subliniind faptul că actuala formă de organizare a programului de lucru de la nivelul Serviciului Acțiuni Speciale permite atât refacerea capacității de muncă a luptătorilor cât și randamentul necesar executării misiunilor iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare programul de lucru al acestora nu va putea fi modificat de către șeful serviciului acest demers putând fi efectuat numai din motive obiective prin act administrativ emis de către șeful unității, respectiv directorul general, după consultarea organizațiilor sindicale.

Referitor la obiceiurile unora dintre șefii SAS din teritoriu, comisar-șef Cătălin Păștin a precizat că acestea nu trebuie să fie luate drept exemple de bună practică managerială la nivelul Poliției Capitalei și că în opinia domniei sale structura de acțiuni speciale din cadrul DGPMB ar trebui să reprezinte un etalon pentru restul țării. În ceea ce privește această remarcă, șeful Serviciului Acțiuni Speciale care a fost prezent la ședința de bilanț nu a avut de făcut vreun comentariu, probabil din motive doar de domnia sa știute. (Cerasela N.).

 

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul