Prezenţa la slujbe cu ocazia sfintei sărbători are acea capacitate de a ne transforma (metamorphis, metanoia- limba greacă) de a trezi în mulţi dintre noi acele sentimente profunde ale interiorului nostru, într-o manieră în care ar trebui să fim conectaţi la Sursa Luminii şi a Adevărului, departe de vartejul poluat cotidian.
Sfânta Biserică a rămas şi totodată va rămâne solida fortificaţie a conştiintei deoarece posedă un puternic mesaj al comuniunii colective având ca solid fundament o cultură veche de peste două milenii. Glasul şi veştmintele preoţilor slujitori, muzica religioasă, glasul corului, mistica icoanelor cât şi mirosul tămâiei dimpreună cu cel al lumînărilor inspiră o atmosferă de poveste într-un puternic contrast cu superficialitatea cotidianului contemporan ce îl trăim dominat de era tehnologiei. Aceasta ne-a încărcat probabil cu energii foarte specifice, care din păcate ne încurcă tot mai mult să interacţionăm asemeni primilor creştini. Interacţiunile accidentale ale particulelor cu sarcină intens acumulată descarcă o cantitate prea mare de energie, aşa că tot mai multe dintre ele tind să se izoleze, aşa cum orice experiment din fizică atestă.
Dacă Cineva ar putea privi lumea noastră din afara galaxiei printr-un observator, probabil ca ar vedea o imagine asemănătoare cu cea ilustrată de microscopul electronic într-o analiză a respingerii particulelor încărcate cu sarcini diferite. Evoluţia ştiintifică poate proba toate cele expuse până în prezent. Printr-o analogie cu lumea ştiinţei, Sfânta Biserică este unul dintre nucleele civilizaţiei foarte greu de secţionat, lucru ce ar putea provoca un dezastru aşa cum s-a întamplat în cazul sciziunii nucleare care a dus la producţia bombelor nucleare.
Dacă multi dintre noi sunt in siajul capitalist din tunelul teritoriului digitalizat, probabil că o vizită în nucleul religiei îi poate surpinde revelaţia profundei conştiinţe in fata vorbelor părintelui: ,,mulţi oameni sunt tot mai preocupaţi de ce pun pe masă şi prea puţin de ce pun în suflet”.
„Cine este aceasta fiinţă – se intreabă Sfântul Ioan Gură de Aur -, care pare că impune Creatorului atâta prudenţă?” În actuala conjunctură, sunt de părere că nu trebuie să ne mirăm – deoarece omul depăşeşte în demnitate toate creaturile vizibile care n-au fost create decât pentru noi. Omul este prin urmare centrul în jurul căruia Dumnezeu rânduieşte creaţia Sa, dându-ne în stăpânire tot ceea ce a creat dintru început! (Gen. M, 28-30).
Importanţa ultimei creaturi, „omul”, rezidă nu numai în aceea că, la crearea ei, Dumnezeu a participat într-un mod special faţă de celelalte creaturi, dar şi în faptul că omul” este culmea acestei piramide cosmologice„. Nicio creatura din lumea văzută „nu a ajuns până la Dumnezeu, n-a putut să intre în legătură cu El”, cum a făcut-o omul, pentru că numai el „este creat în natura sa spirituală, imprimând celei mai perfecte creaturi văzute acel element spiritual, care să-l facă stăpânul tuturor creaturilor vizibile şi să-l ridice la o treapta mai înaltă în care este obligat să laude şi să preamărească pe Creator, şi să caute să ajunga la asemănarea cu El, prin dezvoltarea tuturor facultăţilor sale spirituale”. (Omiliile Sfântul Ioan Gură de Aur)
Sursa foto: google.com
