Marea Britanie, liderii lumii și membrii caselor regale din întreaga lume își vor lua luni rămas bun de la Regina Elisabeta, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor funeralii de stat cu un fast impresionant, transmite Reuters.
Sicriul Reginei Elisabeta, acoperit cu steagul regal și coroana imperialăFoto: Guy Bell / Shutterstock Editorial / Profimedia
La 08:30 (ora României), se încheie perioada oficială de veghe, după patru zile în care sute de mii de oameni au stat la coadă pentru a trece pe lângă sicriul celui mai longeviv monarh britanic, în monumentalul Westminster Hall din Londra.
Aceștia, la fel ca mulți alții din întreaga lume, inclusiv președintele american Joe Biden, au dorit să-i aducă un omagiu celei care a murit la vârsta de 96 de ani, după ce a petrecut șapte decenii pe tronul britanic.
„Ați fost norocoși că ați avut-o timp de 70 de ani. Cu toții am fost”, a spus Biden.
La funeralii au venit 500 de lideri ai țărilor lumii
Cu puțin timp înainte de 13.00 (ora României), sicriul de stejar, acoperit cu steagul regal și cu Coroana Imperială peste, va fi așezat pe un afet de tun și va fi tras de militari ai marinei până la Westminster Abbey pentru funeralii.
Printre cei 2.000 de participanți se vor afla aproximativ 500 de lideri mondiali, printre care Biden, împăratul Naruhito al Japoniei, vicepreședintele chinez Wang Qishan și președintele sud-african Cyril Ramaphosa.
Strănepoții reginei, prințul George, în vârstă de 9 ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, cei doi copii mai mari ai actualului moștenitor al tronului, prințul William, vor fi, de asemenea, prezenți.
„În ultimele 10 zile, soția mea și cu mine am fost profund emoționați de numeroasele mesaje de condoleanțe și de sprijin pe care le-am primit din țară și din întreaga lume”, a spus Charles, fiul Elisabetei și noul rege, într-un comunicat.
„În timp ce ne pregătim cu toții să ne luăm ultimul rămas bun, am vrut pur și simplu să profit de această ocazie pentru a le mulțumi nenumăraților oameni care au fost un sprijin și o mângâiere pentru familia mea și pentru mine în aceste momente de durere”, a adăugat Charles.
„Cu toții am crezut că era invincibilă”
Elizabeta a murit pe 8 septembrie la casa ei de vară din Scoția, Castelul Balmoral. Starea ei de sănătate era în declin, iar de luni de zile regina se retrăsese din viața publică, deși cu doar două zile înainte de moarte o numise pe Liz Truss prim-ministru.
Longevitatea sa și legătura sa inextricabilă cu Marea Britanie au fost atât de mari încât chiar și propria sa familie a considerat că decesul ei a fost un șoc. „Cu toții am crezut că era invincibilă”, a spus prințul William.
Cea de-a 40-a suverană dintr-o linie genealogică care își are originea în 1066, Elisabeta a urcat pe tron în 1952, fiind primul monarh britanic din perioada post-imperială.
Ea și-a condus națiunea ce încerca să își croiască un nou loc în lume și a avut un rol esențial în apariția Commonwealth-ului, ce în prezent cuprinde 56 de țări.
Când i-a succedat tatălui său, George al VI-lea, Winston Churchill a fost primul ei prim-ministru, iar Iosif Stalin conducea Uniunea Sovietică. A întâlnit aproape toate figurile importante din politică, divertisment și sport, inclusiv pe Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea, Beatles, Marilyn Monroe, Pele și Roger Federer.
Deși avea o înălțime de doar 1,60 m, domina încăperile cu prezența ei și a devenit o figură globală impunătoare, lăudată după ce a murit în întreaga lume, de la Paris și Washington la Moscova și Beijing. Doliu național a fost ținut chiar și în Brazilia, Iordania și Cuba, țări cu care ea nu avea prea multe legături directe.
Un milion de oameni se strâng în centrul Londrei
„Regina Elisabeta a II-a a fost, fără nicio umbră de îndoială, cea mai cunoscută figură din lume, cea mai fotografiată persoană din istorie, cea mai ușor de recunoscut, iar faptul că liderii mondiali s-au adunat la Londra pentru funeralii… spune multe despre această figură emblematică”, a declarat istoricul Anthony Seldon pentru Reuters.
Responsabili din domeniul transporturilor au spus că un milion de persoane sunt așteptate în centrul Londrei pentru funeralii, în timp ce poliția a sublinait că va fi cea mai mare operațiune de securitate desfășurată vreodată în capitală.
Regele Charles, prinții William și Harry, precum și alți membri ai familiei Windsor vor merge încet în spatele sicriului în timp ce acesta va fi dus pe afetul de tun spre Westminster Abbey, acompaniați de aproximativ 200 de cimpoieri și toboșari.
Clopotul Abației Westminster – locul unde au avut loc încoronări, nunți și înmormântări ale regilor și reginelor engleze și apoi britanice timp de aproape 1.000 de ani – va bate de 96 de ori.
„Aici, unde regina Elisabeta s-a căsătorit și a fost încoronată, ne adunăm din întreaga națiune, din Commonwealth și din țările lumii, pentru a plânge pierderea noastră, pentru a ne aminti de lunga ei viață de servicii altruiste”, va spune David Hoyle, decanul Westminster.










