Criteriul National

Ce afecțiuni tratează injecțiile cu ozon?

Ce afecțiuni tratează injecțiile cu ozon?
august 04
12:49 2022

Terapia cu ozon devine din ce în ce mai cunoscută, persoane cu diferite afecțiuni apelând cu încredere la această modalitate de îmbunătățire a stării de sănătate, de ameliorare a durerilor și de tratare a multor boli.

Utilizată atât în scop preventiv, cât și în cazul unor suferințe grave, cronice, ozonoterapia se bucură de recunoaștere la nivel global, în lumea medicală.

Rezultatele foarte bune ale ozonoterapiei sunt reflectate în tratarea pacienților cu tot soiul de suferințe medicale și care pot beneficia de acest tip de terapie, care a început să fie folosită în țara noastră, relativ recent.

 

Ca orice tratament medical, și terapia cu ozon se efectuează la recomandarea specialiștilor și sub stricta supraveghere a acestora.

 

De exemplu, una din metodele utilizate în efectuarea terapiei cu ozon este administrarea de injecții locale, care sunt recomandate într-o serie de afecțiuni, țintind ameliorarea durerilor, tratarea bolilor, vindecarea.

Indiferent de zona în care sunt administrate, injecțiile de ozon calmează imediat locul, având și un rol antiinflamator. Genunchi, coloană vertebrală sau alte părți ale corpului pentru care sunt recomandate injecțiile cu ozon, beneficiază de acțiune imediată.

 

       Ce beneficii au injecțiile cu ozon pentru sănătatea ta?

 

Unul dintre cele mai importante beneficii este efectul ameliorator al durerii apărut încă de la primele ședințe, care se menține pentru câteva luni.

Spre deosebire de medicația clasică antiinflamatorie care provoacă multiple efecte adverse, destul de serioase în multe situații, în cazul injecțiilor cu ozon nu sunt raportate astfel de efecte, administrarea lor fiind locală.

 

Injecțiile cu ozon în coloană

Recomandate în spondiloze, hernii de disc și multe alte afecțiuni ale coloanei, injecțiile se administrează cu ace subțiri și, în anumite cazuri stabilite de medic, se poate face anestezie de contact. Numărul ședințelor este stabilit în prealabil.

 

Injecțiile cu ozon în genunchi

Printre afecțiunile în care injecțiile cu ozon în genunchi au succes, sunt gonartrozele, edemul, inflamațiile periarticulare. Efectul se simte chiar de la primele ședințe. La fel ca în cazul injecțiilor cu ozon în coloană, și aici, numărul acestora este stabilit de către specialist.

 

Injecțiile cu ozon pentru hernie de disc

O zonă extrem de delicată unde injecțiile cu ozon se administrează în funcție de cât este de afectat discul intervertebral.

Au efecte adverse sau contraindicații injecțiile cu ozon?

Ca în orice terapie există și efecte adverse, dar în acest caz, ele sunt cu mult mai puține față de medicina clasică. Poate apărea o contuzie superficială, precum echimoza sau o tumefacție la nivelul locului injectat, dar acestea nu sunt de durată. Pot rămâne între câteva zile și maxim 3 săptămâni.

Injecțiile cu ozon sunt contraindicate în afecțiuni de coagulare.

Că suferi de spondiloză, gonartroză, edem ori alte afecțiuni cronice sau nu, poți consulta specialiștii din cadrul Clinicii Oxxygene, pentru o schemă personalizată de injectii cu ozon, unde nevoile tale sunt identificate de către medici cu pregătire și experiență atât în prevenție, cât și în tratare.

Tratamente sunt efectuate de către specialiști foarte bine pregătiți, care acordă servicii de terapie regenerativă sistemică, hepatică, neuronală etc. Tratamente efectuate pentru o viață sănătoasă! Pentru o viață pe care să o petreci în compania celor dragi.

Clinica Oxxygene poate fi găsită pe strada Enăchiță Văcărescu, nr. 18, sector 4, București sau la sediul din strada Petre Ispirescu nr. 6, Otopeni, Ilfov.

Despre autor

Razvan

Razvan

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul