Criteriul National

Preşedintele Italiei a dizolvat parlamentul. Când se vor organiza alegeri anticipate

Preşedintele Italiei a dizolvat parlamentul. Când se vor organiza alegeri anticipate
iulie 21
22:51 2022

Preşedintele italian Sergio Mattarella a anunţat joi dizolvarea celor două camere parlamentare, Senatul şi Camera Deputaţilor, ceea ce va declanşa în mod automat alegeri anticipate în această toamnă în a treia economie din zona euro, transmite AFP. Italia va organiza alegeri anticipate pe 25 septembrie, potrivit dpa şi Reuters.

Sergio MattarellaFoto: AGERPRES

„Situaţia politică a condus la această decizie”, a afirmat preşedintele într-o declaraţie televizată, făcând referire la demisia prim-ministrului Mario Draghi, după ce acesta a pierdut sprijinul a trei partide importante din coaliţia sa – Mişcarea 5 Stele (M5S), Liga şi Forza Italia.

„Discuţia, votul şi modalităţile în care acest vot a fost exprimat ieri în Senat” au demonstrat absenţa „sprijinului parlamentar pentru guvern şi absenţa perspectivelor pentru a da naştere unei noi majorităţi”, a explicat preşedintele italian.

„Această condiţie a făcut inevitabilă dizolvarea anticipată a parlamentului”, care „este întotdeauna ultima opţiune”, a adăugat el.

Când vor fi alegeri anticipate

Italia va organiza alegeri anticipate pe 25 septembrie, potrivit dpa şi Reuters.

Data alegerilor a fost anunţată într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la Roma, au relatat agenţiile italiene ANSA şi Adnkronos, citând participanţi la reuniune.

Favoritul clar al scrutinului este coaliţia zisă „de centru-dreapta”, care reuneşte Forza Italia, partidul de dreapta al lui Silvio Berlusconi, şi extrema-dreaptă reprezentată de Liga lui Matteo Salvini şi de Fratelli d’Italia.

Fratelli d’Italia, partid post-fascist prezidat de Giorgia Meloni, conduce în intenţiile de vot, cu aproape 24%, urmat de Partidul Democrat (22%) şi de Liga (14%), conform unui sondaj realizat de institutul SWG pe 18 iulie. Forza Italia ar întruni 7,4% din voturi, iar M5S 11,2%.

Ce se va întâmpla până la alagerile anticipate din Italia

Draghi, care va rămâne premier interimar, i-a mulţumit preşedintelui Mattarella pentru încrederea acordată.

„Treuie să fim foarte mândri de munca pe care am depus-o în numele preşedintelui Republicii în serviciul cetăţenilor”, a declarat el.

„Trebuie să ne ocupăm de urgenţe legate de pandemie, războiul din Ucraina, inflaţie şi costul energiei”, le-a mai spus Draghi membrilor cabinetului.

El a mai afirmat că guvernul trebuie să implementeze Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), prin care Italia accesează miliarde de euro din fondul post-pandemie al Uniunii Europene în schimbul unor reforme. (Sursă Agerpres)

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul