Bebelușii cresc foarte repede și, fără să ne dăm seama, încep să facă primii pași, lăsându-ne să ne întrebăm unde a zburat timpul. Odată cu acești primi pași, însă, vine și nevoia primilor pantofiori și a primelor ghetuțe.
Atunci începem documentarea și răsfoim internetul. Care sunt cele mai bune branduri de încălțăminte copii? Ce pantofiori li se potrivesc cel mai bine celor mici, cu vârsta între 1 și 3 ani? Cum și de unde cumpărăm cele mai potrivite încălțări?
Primul lucru pe care îl facem este să ne documentăm. Ne uităm pe cataloagele online ale magazinelor, ne gândim ce fel de pantofi vrem, din ce material, ce tip de tală să aibă etc. Astfel, considerăm că odată ajunși în magazin vom ști exact ce să cumpărăm. Sau poate preferăm ca, după îndelungi ședințe de documentare, să nu mai ieșim din casă, ci să comandăm papuceii online. Avem, din fericire, extrem de multe variante de cumpărat încălțăminte copii ieftina!
Un lucru important pe care trebuie să îl facem este să alegem perechea potrivită de pantofi din punctul de vedere al mărimii. N-ar trebui să cumpărăm un număr mai mare gândindu-ne, așa cum făceau părinții noștri, că îi va purta mai mult pentru că acest lucru va avea efecte negative asupra dezvoltării corecte a coloanei vertebrale și îi va afecta și mersul. În mod normal, între degetul mare și partea din față a pantofului trebuie să fie aproximativ 1 centimetru pentru a putea vorbi de o încălțăminte comodă pentru cel mic.
Cu toate acestea în minte, haideți să vedem care sunt cele mai bune branduri de încălțăminte copii. Mai jos, am să vorbesc despre trei astfel de branduri, deși ele sunt mult mai multe. Am ales aceste trei branduri întrucât sunt ușor de găsit pe piața din România, nu au prețuri exorbitante și datorită calității excelente a produselor lor.
1. Pediped
Avantajele mărcii Pediped, una dintre cele mai populare atunci când vine vorba de încălțăminte copii, este că este un brand care s-a specializat pe încălțăminte pentru copiii care fac primii pași. Vei găsi o largă varietate de modele pentru copiii care încep să pășească pentru prima dat. Motto-ul celor de la Pediped: ”cel mai bun lucru după mersul desculț”. Forma pantofiorilor, materialele și structura tălpii sunt special gândite pentru dezvoltarea piciorului celor mici. Talpa este dintr-un plastic moale și în zona degetelor este lăsat suficient spațiu pentru ca cei mici să calce corect și să permită mișcarea degețelelor.
2. Robeez
Un alt brand care s-a dedicat fabricării de încălțăminte copii de calitate. Tălpile antiderapante și elasticul din jurul gleznei, gândit special pentru a nu lăsa piciorul să iasă din încălțări, fără a-l strânge, însă, foarte tare, sunt printre inovațiile celor de la Robeez. Materialul tălpii le permite celor mici să pășească mai ușor și să-și găsească echilibrul natural. Elementele din piele și combinațiile de culori distractive fac din această încălțăminte copii una foarte atractivă.
3. Freycoo
Majoritatea acestei încălțăminte copii este din piele și cele mai multe perechi de pantofiori Freycoo au arici de prindere care permite o încălțare rapidă a copilului. Branturile din piele naturală oferă piciorușelor o respirație bună, flexibilitate și control în timpul mersului. Talpa flexibilă și moale îi permite copilului să-și miște liber degetele, să se simtă confortabil nu doar la mers, ci și la alergat.










