Criteriul National

Alergarea combate poluarea cu plastic

Alergarea combate poluarea cu plastic
mai 30
09:45 2022

Comunitatea sportivă globală se reunește cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, în cadrul Run for the Oceans, inițiativa cu impact global a adidas x Parley, pentru a atrage atenția asupra necesității de a conserva oceanele și resursele marine.

Run for the Oceans – o inițiativă adidas și ParleyFoto: adidas

Run for the Oceans se află deja la a 5-a ediție și continuă să mobilizeze întreaga planetă în a se alătura inițiativei ce are ca scop eliminarea deșeurilor de plastic din oceane. Pentru fiecare 10 minute de alergare înregistrate prin aplicația adidas Running sau Strava, adidas împreună cu Parley vor curăța greutatea echivalentă a unei sticle de plastic de pe plaje, insule îndepărtate și linii de coastă înainte de a ajunge în oceane (până la maximum de 250.000 kg).

Înscrierea în mișcarea globală Run For The Oceans se poate realiza aici, urmând ca fiecare 10 minute de activitate sportivă contorizate în aplicația adidas Running sau Strava până pe 8 iunie să fie transformate în deșeuri de plastic colectate de adidas și Parley. Formele de mișcare ce se contorizează sunt multiple, printre acestea numărându-se alergarea, alergarea pe bandă, fotbal, tenis, golf, baschet, volei, scări și chiar și mersul pe jos.

Studiile realizate în domeniul poluării globale atrag atenția cu privire la punctul de cotitură în care planeta albastră se află în prezent, astfel că, până în 2050 oceanele vor conține mai mult plastic decât pește. Conștientizarea acestei nevoi de a acționa individual și colectiv pentru conservarea resursei esențiale, oceanul planetar, arătându-se imperativă.

Potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, cel puțin 14 milioane de tone de plastic ajung în ocean în fiecare an, iar plasticul reprezintă 80% din toate resturile marine găsite în apele de suprafață până la sedimentele de adâncime. Nici contextul local nu este mai favorabil. Dunărea transportă zilnic în Marea Neagră 4,2 tone de plastic sau peste 1.500 tone pe an, potrivit unui studiu realizat de Facultatea de Ştiinţe ale Vieţii a Universităţii din Viena în 2014.

Având în vedere că cel puțin jumătate din oxigenul de pe planetă provine din oceane, protejarea ecosistemelor marine și combaterea poluării acestora devin o prioritate majoră. Totodată, sub influența radiațiilor solare UV, a vântului, a curenților și a altor factori naturali, plasticul se descompune în particule mici numite micro plastice (particule mai mici de 5 mm) sau nano-plastice (particule mai mici de 100 nm). Acestea amenință sănătatea oceanelor, sănătatea speciilor marine, siguranța și calitatea alimentelor, sănătatea umană, turismul de coastă și contribuie la schimbările climatice.

Pasionații de mișcare din România sunt invitați să ia parte la mișcarea globală Run for the Oceans din 2022, căreia se alătură, ca de fiecare dată și comunitatea de alergători adidas Runners Bucharest. Tot cu această ocazie, în București se vor derula evenimente și acțiuni de educare și combatere a poluării cu plastic.

Alexandru Corneschi, Campion național la maraton și Căpitan al comunității adidas Runners Bucharest, a declarat:„Run for the Oceans este una dintre cele mai așteptate și apreciate experiențe din comunitate, în fiecare an. Este momentul în care alergarea înseamnă mai mult decât performanță, relaxare sau menținerea unei rutine sănătoase. Este acel moment în care alergarea capătă o valență eroică – devine o responsabilitate vitală față de noi și mai presus chiar, față de întreaga planetă. Alături de Căpitan Anca Bucur, dăm startul unei noi ediții Run For The Oceans și invităm oamenii în număr cât mai mare să ni se alăture atât la alergările săptâmânale din București, cât și virtual, acceptând provocarea din aplicația adidas Running.”

Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution, partener local al inițiativei Run for the Oceans, declară: „Ne bucurăm să facem echipă cu adidas Runners Bucharest în cadrul unei inițiative atât de aproape de proiectele și valorile Green Revolution. Orice motiv sau cale pentru a lupta împotriva poluării cu plastic este una bună și cred că este foarte important ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă amenințarea reală cu care ne confruntăm. Dar și faptul că există soluții și că oricine își poate aduce aportul pentru un oraș, o țară, o planetă mai bune și mai curate.”

Acțiunile din cadrul inițiativei Run for the Oceans pot fi urmărite pe platformele de socializare Instagram, Facebook și Twitter, @adidasrunning și @parley.TV, folosind #RunForTheOceans #adidasParley #ImpossibleIsNothing #endplasticwaste.

Pentru a participa la mișcarea globală Run For The Oceans accesați https://adirun.app/xUjs din aplicația adidas Running sau https://strava.app.link/UHE1qBdUSpb din aplicația Strava.

Articol susținut de adidas

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul