Criteriul National

​Sondaj Peste 60% dintre europeni vor ca NATO să sprijine Ucraina împotriva agresiunii Rusiei – International

​Sondaj Peste 60% dintre europeni vor ca NATO să sprijine Ucraina împotriva agresiunii Rusiei – International
februarie 09
09:27 2022

​Majoritatea europenilor cred că Rusia va invada Ucraina în 2022 și consideră că atât Uniunea Europeană cât și NATO ar trebui să susțină Kievul, potrivit unui studiu citat miercuri de The Guardian. Sondajul a fost efectuat în 7 state europene, printre care și România. Peste 60% cred că NATO ar trebui să vină în sprijinul Ucrainei și un procent semnificativ crede că merită riscul de a suporta consecințele economice.

Autorii studiului sugerează că această criză s-ar putea solda cu schimbarea dramatică a modului în care europenii percep problemele de securitate, invalidând astfel clișeul potrivit căruia războiul este de neconceput pe bătrânul continent.

“Datele indică un fel de trezire a europenilor în ce privește geopolitica”, a spus Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe (European Council on Foreign Relations-ECFR), organizație care a comandat sondajul în șapte state UE, reprezentând două treimi din populația uniunii.

“Statele UE au fost descrise ca fiind divizate, slabe sau absente în problema Ucrainei, însă cetățenii europeni sunt uniți: ei sunt de acord că Valadimir Putin ar putea întreprinde acțiuni militare, iar Europa și NATO ar trebui să sară în ajutorul Ucrainei”.

Studiul invalidează și clișeul potrivit căruia europeni cred că un război este de neconceput în Europa, participanții percepând lumea actuală ca fiind într-o etapă pre-război și nu post-război.

Studiul a fost realizat la sfârșitul lunii ianuarie și arată că majoritatea în 6 din cele 7 state participante crede că Rusia va invada Ucraina în cursul acestui an, cei mai convinși fiind est-europenii în frunte cu românii:

  • Polonia -73%
  • România -64%
  • Suedia-55%
  • Germania-52%
  • Franța -51%
  • Italia- 51%
  • Finlanda- 44%

Majoritatea din cele 7 state consideră că NATO este principalul apărător al suveranității Ucrainei, dar consideră că UE are, de asemenea, o mare responsabilitate.

În Finlanda (țară care nu este membră NATO- n.red) 56% consideră că UE este într-o poziție avantajoasă care îi permite să ajute Kievul, iar 59% cred că NATO o va face.

În Franța procentele sunt 53% și 55%; 47% și 50% în Germania; 64% și 67% în Itala; 80% și 79% în Polonia; 57% și 63% în România; 61% și 64% în Suedia.

Întrebați în cine au cel mai mult încredere că va proteja interesele cetățenilor europeni în cazul în care Rusia invadează Ucraina, cel puțin jumătate din cei intervievați, respectiv peste 60%, au indicat Uniunea Europeană: Polonia, Suedia, Italia și România. În Suedia și Finlanda încrederea în UE a depășit-o pe cea în NATO.

În ce privește implicarea SUA, studiul arată că NATO și UE sunt percepute mai bine decât Washingtonul. O notă ar fi aceea că europenii nu mai pun semnul egal între NATO și SUA, iar în unele cazuri încrederea în Germania este mai mare decât în Washington.

”Europenii au încredere că NATO le va proteja interesele mai mult decât au încredere în SUA”.

Europenii mai spun că merită riscul de a suporta consecințele (prețul la energie sau primirea de refugiați) pentru a sprijini Ucraina. Procentele sunt mai mari în România, Polonia și Suedia.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul