Una dintre procedurile de înfrumusețare la care femeile apelează în mod frecvent este și îndepărtarea părului nedorit de la suprafața corpului. Indiferent de perioada anului, epilarea a devenit deja o obișnuință, și deja a devenit o rutină. Din fericire, lucrurile au evoluat destul de mult în domeniu, și acum avem la dispoziție numeroase metode prin care putem scăpa de pilozitatea în exces. Printre cele mai folosite se află și cea care presupune folosirea de ceara epilat, pentru că este foarte eficientă și are un efect mai îndelungat decât în cazul lamei de ras, a cremei depilatoare și chiar și a aparatului de epilat.
Cu răbdare, poți reuși și acasă
Multe femei aleg să meargă la salonul de cosmetică pentru o epilare cu ceară, dar cu toate acestea este foarte simplu să te descurci și acasă. Un set de epilare, din care nu trebuie să lipsească un decantor ceara nu are voie să lipsească, este esențial pentru ca procesul să se desfășoare în bune condiții.
Perfectă pentru toate zonele corpului
Sunt multe avantajele de care te poți bucura atunci când apelezi la îndepărtarea părului în exces cu ajutorul dat de ceară, iar printre acestea se află și faptul că poate fi folosită pentru toate zonele corpului. Chiar și în regiuni mai sensibile, cum este fața sau zona inghinală, ceara poate fi folosită cu succes. Dacă procedezi așa, vei scăpa și de unele efecte neplăcute ale celorlalte metode de epilat, respectiv tăieturi, umflături și iritații. Nici aparatul electric de epilat nu este o soluție mai bună, deoarece este chiar dureros și greu de utilizat. Pentru că totuși vorbim de zone mai sensibile, în acest caz chiar este recomandat să apelezi la o cosmeticiană cu bună experiență, care știe cum să procedeze astfel încât întregul proces să fie unul rapid, fără iritații cutanate sau arsuri și chiar mai puțin dureros.
Epilare de durată
Cel mai mare avantaj de care te bucuri atunci când apelezi la epilarea cu ceară este, fără îndoială, durata mai mare între ședințele de îndepărtarea a părului. În plus, cu timpul, firele de păr care cresc înapoi nu mai sunt atât de puternice, fiind mult mai subțiri, mai deschide la culoare, iar în timp poți scăpa definitiv de părul de pe anumite suprafețe ale corpului.
Rapiditate
Nu puteam încheia discuția noastră despre avantajele epilării cu ceară fără să amintim de rapiditatea cu care se desfășoară această procedură. Și nu, nu este vorba doar atunci când mergi la un salon de înfrumusețare, unde o cosmeticiană cu experiență va știi exact ce trebuie să facă. Și când alegi să te epilezi acasă, singură sau cu ajutorul unei prietene, pe măsură ce capeți mai multă experiență, lucrurile devin mult mai simple.
Ceară rece, durere mai puțină
Dacă ai pielea sensibilă, sau nu reziști prea bine la durerea provocată de utilizarea de ceară caldă, nu înseamnă că trebuie să renunți la avantajele pe care le poți avea după o epilarea cu ceară. În comerț sau pe internet poți găsi benzi de ceară rece, pe care le poți folosi cu încredere, iar durerea resimțită în acest caz este una mult mai redusă în intensitate.
Loțiune calmantă după epilat
Ceea ce trebuie să reții și să devină o obișnuință se referă la folosirea unei loțiuni calmante și intens hidratante după epilat. Vei scăpa de iritații, înroșirea pielii, care va căpăta rapid aspectul dorit de tine. Este de preferat să folosești produse naturale, care oferă pielii și acele vitamine și substanțe nutritive de care are nevoie.
Folosește și tu această metodă de îndepărtare a părului nedorit și bucură-te de o piele fină și catifelată!











